Așa cum era de așteptat, Grindeanu nu se predă fără luptă. El contestă excluderea sa din PSD în urmă cu o lună și jumătate, în urma unei ședințe a Comitetului Executiv al partidului, la inițiativa lui Liviu Dragnea. Din motive care au rămas neexplicate, a trebuit, însă, să treacă mai bine de o lună până când decizia a ajuns și la Timișoara, unde organizația, deși în mare ei majoritate de partea fostului premier, a luat act de aceasta.
Vineri, Grindeanu a depus o contestație ce urmează să fie dezbătută în forurile de conducere ale PSD.
„Azi am depus contestația la decizia de excludere a mea din PSD. Este o decizie pe care am luat-o în urma susținerii totale pe care mi-au acordat-o colegii mei din Timiş, care la recentul Birou Permanent Județean al organizației noastre şi-au exprimat deschis dorința de a continua împreună. Organizația PSD Timiş a demonstrat că este, în primul rând, o ECHIPĂ, care a câştigat încrederea oamenilor, fapt dovedit la alegerile de anul trecut şi nu numai. Mergem mai departe!”, a scris Grindeanu pe Facebook.
Însă, PSD aflându-se în continuare sub conducerea autoritară a lui Liviu Dragnea, este puțin probabil ca actul depus de Sorin Grindeanu să schimbe starea de fapt. Doar o eventuală contestație în justiție ar putea produce un cutremur la vârful PSD.
Citiți principiile noastre de moderare aici!