Sorin Ghionea a semnat cu Poli Timisoara

8Comentarii
Sorin Ghionea a semnat cu Poli Timisoara
Strategia formaţiei Poli Timişoara de a aduna de pe piaţa transferurilor cam orice jucător cu nume care devine liber de contract are un nou „trofeu”. Sorin Ghionea a semnat în cursul zilei de miercuri, cu formaţia bănăţeană. Jucător de naţională, Ghionea are şi 13 selecţii la formaţia reprezentativă a României.

Fotbalistul Sorin Ghionea a semnat cu FC Politehnica Timişoara, urmând ca în perioada următoare să se alăture pregătirii derulate de noii săi colegi. Născut pe 11 mai 1979 la Galaţi, fundaşul de 1,87 metri înălţime a evoluat în 2010 la FK Rostov, formaţie care a încheiat sezonul pe locul 9 în prima ligă rusă. A mai evoluat la Dunărea Galaţi, Oţelul Galaţi şi Steaua Bucureşti, club cu care are mai multe prezenţe în Liga Campionilor, dar şi 130 de prezenţe în prima ligă.

Deşi informaţii oficiale referitoare la perioada în care Ghionea va sta la Timişoara nu au fost oferite, se pare că fundaşul de Naţională va semna o înţelegere valabilă până în vară, cu opţiune de prelungire. O soluţie asemănătoare a fost adoptată de clubul alb-violet şi în cazul acordului semnat cu un alt component al echipei reprezentative, Răzvan Cociş. El a stat tot jumătate de sezon la Poli, dar la finalul înţelegerii a ales să se transfere la un club arab.

Revenind la Ghionea, el are gânduri mari cu noua sa echipă: „Mă bucur că am semnat cu Politehnica Timişoara şi că lucrurile s-au rezolvat aşa de repede. Sper să îndeplinim împreună obiectivele clubului: cucerirea titlului şi participarea în Champions League. Deşi am evoluat doar ca adversar pe stadionul Dan Păltinişanu, am apreciat mereu publicul timişorean. Suporterii lui Poli au fost mereu alături de echipă, şi în momentele grele, constituie un public pătimaş şi devotat

Uhrin işi completează apărarea

După Ghionea care va susţine postul, deja aglomerat, de fundaş central, cehul Uhrin va avea alternative şi pentru postul de fundaş lateral stânga. De câteva zile s-a discutat intens despre tânărul jucător Nikola Ignjatijevic. Iată că şi acesta a fost rezolvat, el va sosi la Timişoara pentru a întări concurenţa pentru acel post. La fel ca şi Ghionea, Ignjatijevic, în vârstă de 27de ani, vine de la Steaua, dar nu cea bucureşteană ci de la Steaua Roşie Beograd.

M. Hoster



8Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor