Sony anunţă VAIO P Series, primul său notebook cu GPS încorporat

Sony anunţă VAIO P Series, primul său notebook cu GPS încorporat
Notebook-ul Sony VAIO P nu este cel mai puternic de pe piaţă însă cei care caută portabilitatea o vor găsi cu siguranţă prin acest nou gadget anunţat de producătorul japonez. De fapt este vorba de un refresh al Seriei P, un fel de facelift, ca la maşini, cu noi culori, şi noi funcţii adăugate.

VAIO P Series este primul notebook de la Sony cu GPS încorporat şi un nou Digital Compass, ceea ce-l transformă într-o bună unealtă de orientare pentru cei care-şi petrec foarte mult timp pe drumuri.

De asemenea, VAIO P este primul notebook Sony cu accelerometru încorporat, care răspunde la mişcările fizice. Astfel, utilizatorul trbuie doar să mişte uşor device-ul ca să navigheze prin fotografii sau pentru a parcurge un document PDF sau să navigheze înainte şi înapoi prin paginile web. De asemenea, senzorul îşi dă seama când calculatorul este întors într-o parte şi aşează automat pagina în modul portret pentru a uşura urmărirea ei.

Sony a introdus câteva opţiuni inovative la acest notebook, printre care trackball-ul central, completat de un touchpad adiţional şi butoane de mouse care sunt amplasate lângă ecran, în zonele de unde se ţine de obicei un laptop.

Au fost operate schimbări şi la configuraţia hardware. Noul VAIO P are un procesor Intel Atom Z540 CPU, memorie DDR2 SDRAM de 2GB şi drive SSD de 64GB. Display-ul de 8 inch are rezoluţia de 1,600×768 pixeli, iar grafica este asigurată de Intel GMA 500. Durata de viaţă a acumulatorului este de cinci ore. Notebook-ul cântăreşte 600 de grame.

Noul Sony VAIO P va fi disponibil de luna viitoare, însă nu se ştie deocamdată cât va costa.

Sursa: Antena3.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor