Șoimii Șimand, scor fluviu la futsal

Șoimii Șimand, scor fluviu la futsal
VLADIMIRESCU. Prestație spectaculoasă pentru tinerii fotbaliști ai echipei Șoimii Șimand, joi, în etapa a patra a seriei vestice din Campionatul Național de futsal Under 19. Elevii trioului Daniel Mărcuș – Dumitru Buruiană – Cristian Șulea au depășit clar, scor 12-5 (7-3), pe Muncitorul Reșița, obținând al treilea succes din tot atâtea apariții pe teren. Reușitele gazdelor au purtat „semnătura” lui: Ujoc 4, Balogh 3, Onaca 2, Neag 1, Jurj 1 și Stejar 1, din lot mai făcând parte Cordoș și Bătrânu.

În următoarea rundă, ultima a turului, programată în 18 noiembrie, arădenii se deplasează pe terenul formației West Deva, într-un duel al singurelor grupări neînvinse. Conform regulamentului, primele două clasate în fiecare din cele 5 serii se califică în faza următoare.
Șoimii Șimand este singura echipă care reprezintă Aradul în întrecerile de fotbal în sală organizate sub egida FRF, în ediția precedentă fiind una dintre participantele la turneul final al Cupei României, găzduit chiar la Arad.

20181108_151810

20181108_151456

20181108_151753



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !