Şoferul fugar s-a prezentat la Poliţie

167Comentarii
Şoferul fugar s-a prezentat la Poliţie
Conducătorul Ferrari-ului, Adrian Iosif Cocoană, s-a prezentat la Poliţia Rutieră, în jurul orei 20.30, la aproape 24 de ore de la producerea accidentului, însoţit de un avocat şi prietena lui.

Întrebat dacă îi este ruşine de ceea ce a făcut, Cocoană a refuzat să facă orice declaraţii presei şi s-a urcat în viteză în maşina Poliţiei, după care a fost dus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, pentru a fi audiat de procurori. Varianta şoferului fugar seamănă izbitor cu cea a prietenei sale, spun poliţiştii. “Şoferul îşi recunoaşte vinovăţia, pretinde că accidentul s-a produs datorită neasigurării la schimbarea direcţiei de mers a conducătorului auto care se afla în taximetru. Din intenţia de a evita acel autoturism a virat stânga şi părăsind carosabilul a ajuns pe trotuar şi apoi pe spaţiul verde. Spune că a luat măsuri, împreună cu cetăţenii care se aflau în jur, pentru scoaterea de sub maşină a victimei. El susţine că a acordat primul-ajutor, după care, din cauza cetăţenilor care erau foarte revoltaţi de accidentul produs, de teama acestora, a plecat, a rătăcit o vreme prin oraş, după care s-a deplasat la domiciliul său, unde a stat până la ora 18, când a luat legătura cu tatăl său şi cu un avocat, şi a hotărât să vină la poliţie“, spune Nicolae Istrat, de la Poliţia Rutieră Timiş.



167Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor