Soferul care a omorat un om iar apoi si-a incendiat masina a fost arestat preventiv

6Comentarii
Soferul care a omorat un om iar apoi si-a incendiat masina a fost arestat preventiv
Tânărul de 21 de ani din localitatea Variaş, care a călcat cu maşina un bătrân de 64 de ani ce mergea pe bicicletă, iar apoi a incendiat autoturismul şi a fugit a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Autorul accidentului care a avut loc pe drumul judeţean dintre localităţile Gelu şi Variaş, Vasile M., de 21 de ani, din localitatea Variaş, a fost prezentat magistraţilor Judecătoriei Sânnicolau Mare cu propunere de arestare preventivă pe 29 de zile, instanţa admiţând cererea procurorilor.

Vă reamintim că accidentul s-a petrecut cu puţin după miezul nopţii de miercuri spre joi, în apropiere de localitatea Variaş, judeţul Timiş. Un tânăr de 21 de ani se îndrepta spre casă, spre Variaş, la volanul unui autoturism marca Alfa Romeo. Din cauza vitezei excesive, nu a observat un biciclist, care venea din sensul opus. L-a lovit în plin, omul fiind împrăştiat pe şosea. În urma impactului, biciclistul, în vârstă de 64 de ani, din Variaş, a decedat pe loc.

Şoferul a fugit de la locul accidentului pe un drum lăturalnic, unde şi-a incendiat maşina, crezând că astfel nu va fi prins. Poliţiştii l-au identificat în scurt timp şi pe proprietar, însă acesta era de negăsit. Într-un final, oamenii legii l-au găsit pe bărbat, joi dimineaţa, ascuns într-o căpiţă de fân din curtea casei sale.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor