Soferi betivi sau fara permis, prinsi in weekend de politisti, pe drumurile din Timis

De Raoul Jurchela
Soferi betivi sau fara permis, prinsi in weekend de politisti, pe drumurile din Timis
© Tion: Soferi betivi sau fara permis, prinsi in weekend de politisti, pe drumurile din Timis
Lupta polițiștilor cu șoferii care nu respectă legea a continuat în acest weekend în Timiș. Oamenii legii au depistat conducători auto care s-au urcat băuți la volan, dar și un bărbat care a condus deși nu avea permis. Mai mult, sute de vitezomani au fost sancționați după ce au circulat cu viteză prea mare pe șosele.

Duminică a fost ziua bețivilor pentru polițiști. Încă de la 8 dimineața agenții au depistat, pe strada Arieș, un tânăr de 22 de ani care s-a urcat la volan deși a băut bine. Alcoolemia era de 0,70 miligrame de alcool pur per litru în aerul expirat. Tânărul s-a ales cu dosar penal pentru că s-a urcat băut la volan.

Spre seară, polițiștii din Izvin au oprit în trafic o femeie de 41 de ani aflată la volanul unui autoturism. I-au cerut actele și așa au aflat că șoferița nu avea permis de conducere, iar mașina nu era a ei ci a surorii ei care i-a împrumutat-o deși știa că nu are voie să conducă. Ambele femei s-au ales acum cu dosare penale. Polițiștii de la rutieră au acționat în weekend pe toate drumurile din județ. Oamenii legii au aplicat sute de amenzi dintre care aproape jumătate au fost acordate celor care au circulat cu viteză excesivă.

„Astfel, poliţiştii au întocmit 7 dosare penale şi au aplicat 260 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 122 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 46 pentru neutilizarea centurii de siguranţă. Ca măsură tehnico-administrativă, au fost reţinute în vederea suspendării 18 permise de conducere pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitelor legale de viteză și conducerea sub influența alcoolului. De asemenea, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase