Andreea s-a dus joi dimineață la dentist, la Poșta Mare, din Freidorf, cartierul în care locuiește.
„Am decis să merg singură la dentist. Am urcat în autobuz, mai greu, iar șoferul a așteptat până am început să caut un loc unde să stau jos, cele destinate persoanelor cu dizabilități fiind ocupate. Nu m-a lăsat nimeni să stau jos, iar șoferul nu a pornit autobuzul, s-a ridicat de la volan și s-a adresat unei doamne pentru a-mi ceda locul pe scaun. Șoferul a plecat din stație abia după ce eu am fost în siguranță, pe scaun. Este prima dată când mi se întâmplă acest lucru, ca un șofer să ia cu adevărat în seamă nevoile persoanelor cu dizabilități”, a spus Andreea Raluca Herbei, vicepreședinte CevaDeSpus.
Este vorba despre șoferul expresului 7 cu numărul B 27 ACJ al RATT. Reprezentanții aosciației au criticat RATT-ul atunci când vatmanii tramvaielor nu au știut să folosească rampa pentru persoanele cu dizabilități sau pentru faptul că unele mijloace de transport în comun sunt inaccesibile acestor persoane, dar acum a venit și vremea laudelor.
„Șoferul s-a comportat exemplar. Când e de criticat RATT-ul o facem, dar și când e de lăudat, îl lăudăm cu drag, pentru că până la urmă scopul nostru este ca toate persoanele cu dizabilități să poată călători în siguranță cu mijloacele de transport în comun!”, transmit reprezentanții Asociației CevaDeSpus.
Citiți principiile noastre de moderare aici!