Societatea Timisoara ii cere lui Iohannis sa-i retraga decoratia Ordinul Steaua Romaniei lui Adrian Nastase

De Adrian Panduru
4Comentarii
Societatea Timisoara ii cere lui Iohannis sa-i retraga decoratia Ordinul Steaua Romaniei lui Adrian Nastase
© Societatea Timisoara ii cere lui Iohannis sa-i retraga decoratia Ordinul Steaua Romaniei lui Adrian Nastase
După ce Președintele României a semnat decretul prin care i-a retras decorația Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler acordată lui Laszlo Tokes, Societatea Timișoara îi cere lui Klaus Iohannis retragerea ordinelor naţionale ale României persoanelor condamnate la închisoare sau care au făcut poliţie politică.

Societatea Timișoara îi pune la dispoziție președintelui și o listă a persoanelor decorate, care au fost condamnate sau care au făcut poliţie politică, din care fac parte Adrian Năstase, Miron Mitrea ori Rodica Stănoiu.

„Societatea Timişoara a constatat că ordinele naţionale ale României (Steaua României, Serviciul Credincios, Pentru Merit) sunt deţinute în prezent de persoane care se încadrează în prevederile art.51 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României, republicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.118 din 18 februarie 2014. Vă solicităm să binevoiţi a da publicităţii în ce măsură prevederile acestui act normativ sunt respectate şi în ce măsură ordinele naţionale au fost retrase celor care sunt condamnaţi definitiv la pedepse privative de libertate (art.51 lit.a din lege) sau se află în situaţii de nedemnitate (art.51 lit.b din lege), prin faptul că au desfăşurat activităţi de poliţie politică”, spune Florian Mihalcea, preşedintele Societăţii Timişoara.

De asemenea, Societatea Timișoara solicită președintelui să dispună retragerea ordinului, în cazul în care aceasta nu s-a realizat, celor care, potrivit legii, nu mai sunt compatibili cu deţinerea decoraţiei.

Lista persoanelor decorate – condamnate sau care au făcut poliţie politică trimisă de Societatea Timișoara Președintelui României, Klaus Iohannis:

„1. Adrian Năstase – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce, 2002

-4 ani de închisoare cu executare în dosarul “Zambaccian”, pentru şantaj şi luare de mită, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 06.01.2014 (dosar 1919/1/2013);
-2 ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”, folosirea influenței sau autorității funcției de președinte al unui partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012).
Cele două condamnări au fost contopite, rezultând o pedeapsă de 4 ani şi 6 luni închisoare. Adrian Năstase a executat efectiv 500 zile de pedeapsă, respectiv 228 zile din pedeapsa primită în dosarul “Zambaccian” şi 272 zile din condamnarea dispusă în “Trofeul calităţii”. La acestea s-au adăugat 105 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate, respectiv elaborarea unor lucrări ştiinţifice. Astfel, s-a considerat că Adrian Năstase a executat 605 zile din pedeapsă.

2. Irina Paula Jianu – Ordinul Pentru Merit, în grad de Cavaler, 2004

-6 ani de închisoare cu executare în dosarul “Trofeul calităţii”, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual la Legea contabilităţii, folosirea creditului societăţii într-un scop contrar intereselor societăţii, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 20.06.2012 (dosar 2470/1/2012);
-4 ani de închisoare cu executare în dosarul “Zambaccian”, pentru spălare de bani, participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii şi folosire la autoritatea vamală de documente false, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 06.01.2014 (dosar 1919/1/2013);
-5 luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită în dosarul “casa din Băneasa”, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 13.02.2015 (dosar 4071/1/2014).

3. Miron Tudor Mitrea – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2002

-2 ani de închisoare cu executare în dosarul “casa din Băneasa”, pentru luare de mită, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 13.02.2015 (dosar 4071/1/2014).

4. Şerban Alexandru Brădişteanu – Ordinul Steaua României, în grad de Mare Ofiţer, 2002

-1 an de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani pentru favorizarea făptuitorului, hotărâre definitivă pronunţată de ICCJ în 02.03.2015 (dosar 5140/1/2013). Şerban Alexandru Brădişteanu a fost acuzat că a încercat tergiversarea punerii în executare a deciziei din 20.06.2012 de condamnare a lui Adrian Năstase la 2 ani de închisoare în dosarul “Trofeul calităţii”.

5. Emilian Vasile Cutean – Ordinul Serviciul Credincios, în grad de Cavaler, 2004

-5 ani închisoare cu executare, hotărâre definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în 07.02.2012, pentru infracţiuni de corupţie; eliberat în 14.04.2015. Cererea de revizuire se află în curs de judecată la Curtea de Apel Bucureşti-dosar 26761/3/2015.

6. Rodica Mihaela Stănoiu – Ordinul Steaua României, în grad de Cavaler, 2002

CNSAS a stabilit prin decizia nr.1676/07.12.2006 (menţinută prin decizia nr.285 din 06.02.2007) că Rodica Mihaela Stănoiu a desfăşurat activităţi de poliție politică în sensul art.5 alin.3 din Legea nr.187/1999 din anul 1983 până în 1987 și că a semnat note informative sub pseudonimele Sanda și Georgeta. Contestația Rodicăi Mihaela Stănoiu a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Oradea prin sentinţa nr.213/19.06.2012 (dosar 48681/3/2008), rămasă definitivă prin decizia nr.968/26.02.2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secția de contencios administrativ si fiscal”.

Articole pe aceeași temă:

Presedintele Iohannis i-a retras Ordinul Steaua Romaniei lui Laszlo Tokes



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor