Social democratii vor anticipate

Reactualizat la:
Social-democraţii sunt gata să sprijine un guvern minoritar până la alegeri. PSD se pregăteşte pentru anticipate.

Liderii partidului apreciază că există o criză deschisă între preşedintele Băsescu şi premierul Tăriceanu, astfel că alegerile înainte de termen ar fi o soluţie pentru România.

Social-democraţii nu ştiu care ar putea fi scenariul declanşării unor alegeri înainte de termen, dar sunt gata să sprijine un guvern minoritar PNL, până la organizarea alegerilor.
PSD a preluat tema alegerilor anticipate de la adversarii săi politici. Deşi până acum câteva luni afirmau că alegerile înainte de termen ar putea bloca aderarea la Uniunea Euriopeană, liderii PSD par să se fi răzgândit.

Social-democraţii spun că în condiţiile în care coaliţia aflată la putere se rupe, PSD ar putea sprijini un guvern minoritar care să organizeze alegeri anticipate.




Regulament de plasare a anunturilor