Antrenorul Bogdan Andone era, la final de meci, supărat pe toată lumea, pe Federaţie, pe drumurile lungi, pe caniculă, pe lipsa banilor, ba mai mult, dorea să meargă cu avionul în deplasare. Toate aceste supărări nu au contat la finalul partidei de campionat cu Chindia şi alb-violeţii au gustat în premieră gustul înfrângerii. Scorul final a fost 2 – 0, câte o reuşită pentru Chindia în fiecare repriză.
Primul gol a venit în minutul 14, a fost un şut frumos, de la 30 de metri, în vinclu. Mai multe ocazii de gol, inclusiv pentru timişoreni, au fost în jumătatea secundă, dar de marcat au marcat doar cei de la Chindia, târziu, în minutul 82. Autor a fost Ciobotariu, cu capul, după un corner. Scor final 2 – 0 şi ASU Politehnica Timişoara suferă prima înfrângere din acest campionat.
Chindia Târgoviște: Popescu, Martac, Vătavu, Ciubotariu, Dumitrașcu, Neguț, Mihai, Honciu, Stoica – Cherchez, Neicuțescu.
ASU Politehnica Timișoara: Gakos, Motreanu, Bilia, Mera, Taub, Poparadu, Sorescu, Stancu, Krausz, Predescu, Bădăuță.
„Concluziile sunt simple: după aproape 15 ore de mers cu autocarul, de ieri, de la 8 dimineață, și până la 10 seara, ce să mai jucăm peste 12 ore? Dacă Federația așa consideră că va crește fotbalul românesc, nu mai e nimic de spus. Ce să le spun băieților? Ce aș putea să le reproșez, în condițiile în care sunt leșinați după 15 ore pe drum? Să plătească Federația bani echipelor pentru a merge cu două zile înainte sau să mergem cu avionul în aceste deplasări lungi. Acum iar ne așteaptă 15 ore pe drum, ajungem la noapte în Timișoara, iar miercuri avem din nou meci… Nu am ce să le reproșez băieților, am întâlnit un adversar puternic. Țin să le mulțumesc în mod special suporterilor, care au bătut drumul de la Timișoara pentru a fi alături de echipă”, a declarat antrenorul Bogdan Andone, antrenorul ASU Poli Timişoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!