Sistemul sanitar se vindecă în 2 luni

Reactualizat la:
Sistemul sanitar se vindecă în 2 luni
Venit la Galaţi, pentru a inaugura unitatea de primire a urgenţelor,  Eugen Nicolăescu, a fost încolţit de aproape 60 de pensionari nemulţumiţi de cozile de la farmacii şi sumele mari care trebuie achitate pentru analize şi investigaţii.

Nicolăescu le-a dat dreptate gălăţenilor şi le-a cerut să aibă rabdare până la 1 octombrie, când efectele reformei se vor face simţite. Mai mult, din această toamnă, sistemul sanitar va fi evaluat anual, le-a spus el bătrânilor.

„De ieri am mai dat încă 200 de miliarde pentru medicamente. Sper să ajungă de acum încolo şi, începând cu 1 septembrie, sper să reuşim să facem acel pachet special de servicii, în care dumneavoastră să citiţi pe contract la ce am eu dreptul. La asta, la asta… să nu daţi nici un leu şpagă şi de câte ori aveţi nevoie, să vi se dea. Cu 1 octombrie veţi avea, o dată pe an, evaluarea sănătăţii”, a declarat ministrul Nicolăescu.

Bine organizaţi, liderii Alianţei Pensionarilor din Galaţi i-au înmânat ministrului o listă cu revendicări. Nicolăescu le-a promis că va citi memoriul şi va încerca să găsescă soluţii la problemele semnalate.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !