Sistemul national electronic de plata online a taxelor si impozitelor va fi functional din 2011

2Comentarii
Sistemul national electronic de plata online a taxelor si impozitelor va fi functional din 2011
Plata datoriilor către bugetele locale sau naţionale va fi simplificată substanţial de anul viitor. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, Sistemul naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor va fi complet funcţional. Mai rămâne ca şi instituţiile beneficiare să se înscrie în acest sistem informatic.

Ca serviciu, va fi operabil pe măsura integrării instituţiilor statului, colectoare de taxe şi impozite, în sistem. Cetăţenii aflaţi în altă zonă sau în altă ţară decât localitatea de domiciliu vor putea să-şi plătească taxele şi impozitele aferente, prin cardul bancar, folosind sistemul naţional electronic de plată. Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a finalizat implementarea pe serverele proprii a Sistemului naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP).

Este pentru prima dată când România are un Sistem naţional electronic de plată online a taxelor şi impozitelor (SNEP). Acesta va fi disponibil la adresa de internet: www.ghiseul.ro. Contribuabilii vor putea să-şi plătească taxele şi impozitele aferente cu cardul bancar, folosind sistemul naţional electronic de plată.

Instituţiile publice care desfăşoară activităţi de încasare a taxelor şi impozitelor au obligaţia să se înregistreze în SNEP. În prima etapă va avea loc înregistrarea municipiilor reşedinţă de judeţ şi a municipiilor/ oraşelor cu populaţie mai mare de 150.000 locuitori, în termen de 7 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri.

Primăria Timişoara a implementat deja un sistem de plată online a impozitelor şi taxelor locale. Contribuabilii pot vedea ce datorii de oriunde dacă au în faţă un calculator, fiind permise operaţiunile de plată online cu cărti de credit/ debit Visa, MasterCard, Diners Club, American Express şi JCB, potrivit reprezentanţilor Direcţiei Fiscale Timişoara.

„Sistemul implementat de Ministerul Comunicaţiilor este un lucru pozitiv, dar va mai dura până când va fi pus la punct. Noi în 7 luni trebuie să ne înscriem în acest sistem şi după ministerul trebuie să rezolve problema informatică, pentru că trebuie să fie o platformă comună. Se vor cupla sistemele între ele, sistemul implementat de noi cu cel naţional, cele două sisteme vor comunica între ele. Noi avem aproximativ 3.000 de persoane care utilizează sistemul online, la noi mai trebuie lucrat la mentalitate”, consideră şeful Direcţiei Fiscale a Municipiului Timişoara, Adrian Bodo. Informaţii despre sistemul implementat la Direcţia Fiscală găsiţi pe www.dfmt.ro.

Revenind la sistemul naţional, în etapa a doua va avea loc înregistrarea municipiilor şi oraşelor cu populaţie de până la 150.000 locuitori, în termen de 5 luni de la finalizarea primei etape, dar nu mai târziu de un an de la data intrării în vigoare a noului sistem.

În etapa a treia va avea loc înregistrarea comunelor şi a instituţiilor publice nevizate de primele două etape, în termen de 6 luni de la încheierea celei de-a două etape, dar nu mai târziu de 18 luni de la data intrării în vigoare noului sistem.

În cazul în care o instituţie publică îşi exprimă intenţia de a se înregistra mai repede în sistem, există posibilitatea ca, de comun acord cu MCSI, procedurile de înregistrare să fie accelerate. În prezent, la nivel naţional, instituţiile publice care utilizează sau au testat deja sistemul sunt pregătite pentru migrarea pe platforma naţională de plăţi, celelalte fiind în etapa de finalizare a bazelor de date pentru înrolarea în SNEP.

M. Hoster



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor