Sinistraţii din Foeni stau şi acum în corturi

Sinistraţii din Foeni stau şi acum în corturi
La o jumătate de an de la inudaţiile din Banat, zeci de familii de sinistraţi din judeţul Timiş încă locuiesc în corturi şi barăci. Improvizate pentru o perioadă scurtă, adăposturile au ramas singurele locuinţe sigure ale locuitorilor din Foeni.

Termenele de predare ale caselor reconstruite în Timis au fost partial respectate, dar acum autoritatile sunt mai ocupate sa-i identifice pe cei care au incercat sa-si faca loc abuziv pe listele sinistratilor fara case.

Zeci de familii din comuna Foeni au ramas fara case dupa ce puhoaiele de apa au maturat tot ce au gasit în cale. Oamenii s-au adapostit fiecare pe unde a putut. Pentru 80 dintre ei, corturile militare sunt singurul adapost care le-a mai ramas.

“Dormim aicea în rulota aceasta, dar atâta ne este de frig de nu stiu ce o sa ma fac cu copiii. Aici o sa stau pâna o sa se termine casa ca nu am unde sa ma duc, sunt singura, sotul a murit, am ramas cu toti 3 copii, mama bolnava, 5 persoane”, declara un sinistrat.

“Uitati aici în cort cum se vede! Noaptea este frig, si ziua ne este frig, dar mai muncim pe afara sa ne încalzim. Ce o sa faceti la iarna? Pai o sa stam aici, ce sa facem, unde sa stam”, spune ingrijorat un al sinistrat.

Autoritatile locale cauta solutii pentru sinistratii din corturi. Nimeni nu mai crede ca acesti oameni vor avea casele lor pâna în iarna.

“Prima solutie o reprezinta aceste rulote, si multi dintre ei s-au dus la rude unde au posibilitatea sa traiasca. Asta însemna ca pâna la iarna nu vor avea case? Este posibil sa nu fie terminate, dar speram sa rezolvam”, a declarat Viorel Ghilezan, viceprimarul comunei Foeni.

În schimb, reprezentantii guvernului în teritoriu sustin ca termenul de predare a caselor va fi respectat si toate locuintele vor fi gata pe 30 noiembrie. “Noiembrie este termenul limita pentru societatea care s-a angajat sa le termine si nu se pune problema negocierii termenului de terminare si posibilitatea efectiva este”, spune Zoltan Marossy, subprefectul judetului Timis.

Reconstruirea caselor din Timis a început în luna mai. Pâna acum, dintre cele aproape 900 de case distruse, doar 340 au fost predate beneficiarilor.

Realitatea.tv



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor