Singurul senator de Timis care s-a abtinut la votul pe modificarea Constitutiei pentru redefinirea familiei traditionale: Sa nu uitam ca traditia romaneasca este cea a unor familii extinse

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
32Comentarii
Singurul senator de Timis care s-a abtinut la votul pe modificarea Constitutiei pentru redefinirea familiei traditionale: Sa nu uitam ca traditia romaneasca este cea a unor familii extinse
© Tion: Senatorul de Timis care s-a abtinut la votul pentru redefinirea familiei: Sa nu uitam ca traditia este cea a unor familii extinse
Alina Gorghiu (PNL) este singurul senator de Timiș care s-a abținut, marți, la votul pentru modificarea Constituției României cu privire la redefinirea familiei tradiționale. Propunerea a fost adoptată în plenul Senatului și spune că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie.

Inițiativa cetățenească era blocată de mai bine de un an în acest for decizional și avea nevoie de susținerea a cel puțin două treimi din numărul total al senatorilor. Votul de marți a fost unul nominal. 107 de senatori au fost „pentru”, 13 „împotrivă”, toți de la USR, iar șapte s-au abținut. Aceștia sunt Alina Gorghiu (PNL), Antal Lorant (UDMR), Florin Cîțu (PNL), Daniel Fenechiu (PNL), Csaba-Zoltan Novak (UDMR), Iulia Scântei (PNL) și Turos Lorand (UDMR).

În favoarea modificării Constituției au votat toți parlamentarii PSD, în timp ce fostul președinte al României, Traian Băsescu, nu s-a prezentat. La final, senatorii au aplaudat rezultatul votului.

Senatorul PNL Alina Gorghiu a ținut să le explice prietenilor pe Facebook de ce mai mulți liberali s-au abținut de la vot. Ea a spus că PNL a avut toată deschiderea pentru a discuta în parlament această inițiativă și că ar fi trebuit să se voteze și în Camera Deputaților.

„E nevoie de o dezbatere serioasă asupra rolului familiei în societatea românească. PNL dorește ca statul român să aibă politici clare de susținere a familiilor. Este o ocazie care nu trebuia pierdută. Credem că această propunere legislativă și dezbaterea asupra oportunității sale, despre care CCR a decis că ar trebui să aibă loc în parlament, reprezintă o ocazie așteptată de mult timp de dialog și de creștere a solidarității între români”, a scris Gorghiu pe Facebook.

Parlamentarul de Timiș spune că acum nu suntem sub presiunea timpului.

„În prezent, reglementarea din Codul Civil credem că este corectă în ceea ce privește căsătoria. Iar față de familie nu este bine să încurajăm o definiție restrictivă, lăsând în afară familiile monoparentale, uniunile consensuale, bunicii care din diferite motive au grijă singuri de nepoții lor… Să nu uităm că tradiția românească este cea a unor familii extinse, care se întind pe mai multe generații. Există un vechi obicei al ajutorului primit de copii de la părinți, de la bunici și nu credem că cineva dorește să limităm toate aceste lucruri”, a mai explicat Alina Gorghiu.

Județul Timiș are patru senatori: Alina Gorghiu (PNL), Nicu Fălcoi (USR), și Eugen Dogariu și Adrian Diaconu (PSD).

Proiectul votat marți merge acum spre CCR, pentru încă un aviz, care trebuie dat în maximum cinci zile. După votul din Senat, guvernul stabilește data referendumului, care va avea loc în 7 octombrie, conform celor de la PSD.



32Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor