Sindicatele zguduie Prefectura

Sindicaliştii sunt hotărâţi să lupte pentru a fi luaţi în seamă de guvernanţi. Săptămâna trecută ei au anunţat că vor organiza acţiuni de protest şi se ţin de cuvânt.

Martii între orele 10 şi 12 membrii Cartel Alfa vor picheta Prefectura Timiş.

 „Noi sperăm să fie apoximativ 100 de oameni”, ne-a spus Ştefan Gogoşanu, preşedintele Cartel Alfa Timiş. Mâine între 12 şi 14 va fi rândul celor de la BNS să picheteze Prefectura.

„Printre revendicările noastre se include salariu minim pe economie pentru anul viitor de 4,3 milioane lei vechi”, a precizat Aurel Mihuţ, preşedintele BNS Timiş. Şi CNSLR Frăţia pregăteşte pichetarea Prefecturii joi, între orele 10 şi 12.

„Cred că cea mai mare problemă este lipsa totală de dialog cu care ne tratează guvernanţii”, ne-a declarat Adrian Negoiţă, preşedintele CNSLR Frăţia Timiş. Revedincările sindicaliştilor sunt comune. Ei mai cer alocarea a câte 6% din IB pentru învăţământ şi sănătate sau reducerea fiscalităţii.




Regulament de plasare a anunturilor