Sindicatele timişene au protestat la Prefectură

2Comentarii
Sindicatele timişene au protestat la Prefectură
Sediul Prefecturii Timiş a fost pichetat luni de membrii mai multor sindicate timişene din domeniul public. Reprezentanţii acestora au fost primiţi de prefectul Mircea Băcală, unde şi-au expus doleanţele.  | Video


Printre cei care au ales să protesteze
împotriva situaţiei existente se
numără profesorii şi funcţionarii
publici, dar şi alte sindicate afiliate la CNS
„Cartel Alfa”. Acţiunea de
protest a angajaţilor din mai
multe instituţii de stat vizează oprirea
emiterii unei Ordonanţe de către
Executivul Boc, act normativ care
elimină numeroase dintre sporurile şi
beneficiile bugetarilor. De asemenea, ei mai cer
şi întocmirea unei legi care să
abordeze la nivel unitar situaţia salarizării
personalului bugetar. „Nu e corect ca unii
să beneficieze de tot felul de sporuri şi noi
să ne milogim pentru un banal spor de
vechime
”, ne-a declarat unul dintre
sindicaliştii prezenţi în faţa
Palatului Administrativ.


Pentru prefectul Mircea
Băcală
aceasta a fost prima
întâlnire cu o acţiune de acest fel.
El şi-a notat toate solicitările lansate de
liderii de sindicat prezenţi la discuţii.


Propun ca reforma să înceapă
cu parlamentarii, aceştia să decidă
reducerea indemnizaţiilor de parlamentari cu 50%,
toţi sunt oameni potenţi îşi pot
permite să renunţe la aceşti bani.
Toţi cei ce suntem prezenţi aici
solicităm realizarea unei legi a salarizării
unice a personalului bugetar
”, a declarat
unul dintre liderii de sindicat prezenţi la
discuţia cu prefectul.

Protestul a decurs paşnic,
fără incidente, singurul lucru care a
perturbat cât de cât acţiunea
bugetarilor a fost ploaia măruntă de
afară.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor