Sindicaliştii au protestat pe străzile Timişoarei

50Comentarii
Sindicaliştii au protestat pe străzile Timişoarei
Zona centrală a Timişoarei a fost blocată, miercuri după-amiază, de sindicaliştii de la CNS Cartel Alfa Timiş, care au organizat un protest de amploare. Sute de oameni au mărşăluit prin ploaie pe străzile din oraş, fiind nemulţumiţi în principal de Legea salarizării unice din sistemul bugetar, şi au scandat „Jos guvernul!” la îndemnul liderilor de sindicat.

Protestul organizat de Confederaţia Naţională Sindicală Cartel Alfa – Filiala Timiş a început la ora 15. Sindicaliştii au pornit în marş din faţa Primăriei Timişoara, la ora 15, s-au oprit pentru un miting în Piaţa Unirii, după care s-au deplasat la Prefectura Timiş.

Protestatarii afiliaţi la CNS Cartel Alfa s-au declarat în principal nemulţumiţi de punerea în aplicare a Legii 330 din 2009, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Liderul Sindicatului Liber al Salariaţilor din Primăria Timişoara, Tiberiu Negrei, spune că, printre motivele acestui protest, se numără: reducerea drastică a veniturilor salariaţilor din administraţia publică locală, nerespectarea, de către Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin agenţiile judeţene de prestaţii sociale, şi de către Ministerul Finanţelor Publice, a actelor normative privind reîncadrarea personalului bugetar din administraţia publică locală, prin neluarea în considerare a contractelor/ acordurilor colective de muncă legal încheiate şi a hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Sute de sindicalişti, din tot judeţul Timiş, s-au adunat la ora 15 în faţa Primăriei Timişoara. Din păcate, vremea nu a ţinut cu protestatarii, care au început să-şi strice nemulţumirile pe ploaie. Sindicaliştii au fluierat şi au afişat pancarte cu diferite mesaje, cum ar fi „Vrem salarii! Vrem stimă! Nu vrem critica drept primă!” sau „Jos dictatura Băsescu – Boc”.

Marşul a început cu o mică întârziere, cauzată de faptul că angajaţii din Primăria Timişoara, care au participat la protest, au fost nevoiţi să utilizeze aparatele de pontare prin amprentare la ieşirea din instituţie. Protestatarii au fost supravegheaţi de jandarmi şi poliţişti, care au asigurat şi fluidizarea traficului.

Peste 800 de oameni s-au adunat la mitingul din Piaţa Unirii. Ei au scandat „Jos guvernul!”, „Jos dictatura!”, „Jos Băsescu!” şi „Jos Boc!” şi au ascultat discursurile liderilor de sindicat, care le-au vorbit de pe o scenă improvizată.

Primul care le-a vorbit a fost Ştefan Gogoşanu, liderul CNS Cartel Alfa Filiala Timiş, care a spus în discursul său că până în acest moment zeci de mii de bugetari din toată ţara au fost disponibilizaţi, şomajul este în creştere inclusiv în judeţul Timiş, unde numărul şomerilor a ajuns la aproape 16.000, iar guvernul nu a luat nicio măsură anticriză în ultimul an şi jumătate.

El a afirmat că bugetarii aşteptau o lege care să elimine discrepanţele, dar, din păcate, Legea 330 nu face decât să creeze noi discrepanţe. Gogoşanu a mai precizat că această lege încalcă Constituţia României şi legislaţia muncii. De asemenea, el a mai precizat că există zeci de salariaţi care nu şi-au mai primit salariile de câteva luni şi că sindicaliştii sunt hotărâţi să continue cu protestele în stradă până când le vor fi luate în considerare revendicările.

Revendicările protestatarilor

Protestatarii au ajuns în jurul orei 17 în faţa Prefecturii Timiş, unde liderii acestora i-au înmânat prefectului Mircea Băcală lista cu revendicările lor. Sindicaliştii cer calcularea corectă a salariilor din sistemul bugetar şi aducerea acestora la nivelul lunii decembrie a anului 2009, creşterea salariului minim pe economie, de la 600 la 705 lei, realizarea de investiţii în infrastructură, transport, mediu şi educaţie, în vederea creării de noi locuri de muncă, introducerea amendamentelor cerute de sindicatele pensionarilor în noua lege a pensiilor şi renunţarea la sistemul de coplată din sănătate.

Prefectul de Timiş, Mircea Băcală, a coborât în faţa protestatarilor şi le-a promis că va transmite mai departe revendicările lor guvernanţilor. Liderul CNS Cartel AlfaTimiş, Ştefan Gogoşanu, a avertizat în discursul pe care l-a ţinut în faţa prefecturii că pe viitor s-ar putea ca aceste manifestaţii de stradă să scape de sub control. „Ne-a ajuns cuţitul la os şi din această cauză s-ar putea ca aceste manifestaţii de stradă să scape de sub control”, a spus Gogoşanu.

 



50Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor