Simulare de explozie, de Ziua Protectiei Civile, la Timisoara

6Comentarii
Simulare de explozie, de Ziua Protectiei Civile, la Timisoara
Dimineaţa zilei de sâmbătă va fi una agitată în cartierul Fabric din Timişoara, unde se vor organiza, de Ziua Protecţiei Civile, demonstraţii practice de intervenţii în situaţii de urgenţă. Potrivit scenariului, va avea loc o explozie soldată cu 20 de victime într-un imobil, iar ulterior se va produce şi un accident rutier.

Exerciţiile demonstrative, la care vor participa voluntari ai Formaţiunii de Intervenţie Rapidă SALVO din cadrul Primăriei Timişoara, vor începe la ora 10.00 şi vor dura până la 13.00.
Potrivit scenariului, va izbucni o explozie ca urmare a acumulărilor de gaze în interiorul unui imobil din zona Fabric, producându-se importante avarii la reţelele de alimentare cu energie electrică.
Ca urmare a suflului exploziei, o persoană va fi aruncată în apele canalului Bega, scafandrii echipei de cercetare-salvare pe cursuri de apă acţionând rapid pentru scoaterea acesteia. Medicul Formaţiunii SALVO va verifica semnele vitale şi va declară decesul victimei.
În paralel se va forma un punct mobil de prim ajutor şi triere a victimelor în zona podului Badea Cârţan. Echipa de cercetare canină din cadrul SALVO va verifica clădirea pentru a identifica posibilele victime rămase izolate. Se va primi informaţia că două persoane sunt imobilizate în imobil, fiind necesară evacuarea acestora imediată. Datele preliminare vor estima un număr de 20 victime, unele în stare gravă, şi persoane dispărute ca urmare a exploziei.
Pe malul celălalt al canalului Bega se va produce un accident de circulaţie cu victime ca urmare a haosului creat în zonă determinat de producerea exploziei, echipele specializate intervenind pentru salvarea răniţilor.

C.C.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor