Siameze românce s-au întors acasă

Siameze românce s-au întors acasă
BUCUREŞTI – Siamezele Tatiana şi Anastasia Dogaru s-au întors acasă. După o operaţie dificilă şi care, din păcate, nu a putut fi dusă la bun sfârşit, fetele s-au simţit surprinzător de bine. Acest lucru i-a făcut pe doctori să le dea drumul acasă, acolo unde se vor pregăti pentru următoarea intervenţie.

Pentru că nimic nu trebuie să le aducă aminte de spital, de cum au ajuns acasă fetele au intrat în programul normal. „S-au jucat, au mâncat, au dormit, programul lor normal”, povesteşte Claudiu Dogaru, tatăl fetiţelor. Aceasta a fost cea mai grea intervenţie de până acum. Medicii au reuşit să îndepărteze o bucată de craniu, când au observat că o parte din creierul Anastasiei era inflamat.

Tensiunea micuţei a scăzut, apoi, brusc. După 11 ore, intervenţia a fost întreruptă. Munca lor n-a fost, însă, în zadar pentru că au aflat informaţii care vor fi de folos la viitoarele intervenţii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor