Shop-ul de vacanţă vă aşteaptă cu oferte bune

1Comentariu
Shop-ul de vacanţă vă aşteaptă cu oferte bune
Oferte turistice pentru concediile de vară. Timp de trei zile, la Iulius Mall Timişoara te aşteaptă Shop-ul de vacanţă, eveniment promoţional de prezentare a ofertelor turistice.

Un număr de 35 de agenţii de turism încearcă să atragă atenţia şi banii amatorilor de excursii de vară. Printre principalele atracţii ale evenimentului se numără ofertele lansate de Aqua Park-urile şi staţiunile din Ungaria. Aflate la mică distanţă de Timişoara, la preţuri bune şi servicii de calitate, unităţile de cazare şi recreere din Debrecen, Hajduszoboszlo sau Budapesta promit să fie o bună destinaţie pentru concediile bănăţenilor.

Alături de ofertele pentru ţara vecină nu lipsesc cele pentru Turcia, Egipt sau Grecia. Pentru cei hotărâţi să-şi rezerve din timp biletele se acordă reduceri, care pot ajunge şi la 30%.  „Nu pot să spun că primele luni ale acestui an sunt mai bune decât cele de anul trecut în ceea ce priveşte vânzările de pachete turistice. Parcă totuşi clienţii sunt mai interesaţi. Să vedem acum cu venirea verii dacă oamenii vor cheltui ceva mai mult cu excursiile”, ne-a spus spunea reprezentanta unei agenţii de turism prezente la expoziţie.

Expoziţia, intitulată „Shop-ul de vacanţă”, deschisă vineri, poate fi vizitată până duminică, la demisolul şi parterul Iulius Mall, orarul de vizitare fiind unul extins, acelaşi cu cel al complexului comericial, între orele 10 şi 22.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor