Shakira face dezvăluiri neaşteptate despre relaţia sa cu Pique

Reactualizat la:
Shakira face dezvăluiri neaşteptate despre relaţia sa cu Pique
Săptămâna trecută, după zvonurile privind despărţirea iminentă a cuplului Shakira şi Gerard Pique, agentul cântăreţei a făcut un anunţ neaşteptat.

“Relaţia dintre Shakira şi Pique e la fel de puternică. Totul este la fel ca înainte, nimic nu s-a schimbat. A vrut ca toată lumea să ştie asta şi să înţeleagă că ultimele materiale apărute în presă sunt doar zvonuri nefondate ale unor oameni care vor să îi facă rău lui Gerard”, a explicat agentul cântăreţei din Columbia pentru HOLA magazine.

În ultimele săptămâni, în presa spaniolă, au apărut tot mai multe informaţii potrivit cărora cei doi s-ar fi despărţit.

Gerard Pique şi-ar fi cumpărat o casă în Barcelona, unde locuieşte singur, scrie La Republica.pe.

Motivul despărţirii ar fi implicarea prea mare a Shakirei în promovarea noului ei album şi pregătirea pentru turneul ”El Dorado World Tour”.

Un alt semn al despărţirii ar fi faptul că după ultimul gol marcat, Pique a ridicat doar trei degete în aer în loc de patru, cum obişnuia să facă de obicei. Acesta ridica patru degete, câte două la fiecare mână, simbolul acestui gest fiind faptul că atât el, cât şi Shakira, sunt născuţi pe 2 februarie, dar la diferenţă de 10 ani.

Sursa: Mediafax



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !