Shakin’ Stevens la Timişoara

TIMIŞOARA – Shakin’ Stevens va susţine pe 20 decembrie un concert la Sala Olimpia. Cu două zile înainte, cântăreţul va fi prezent într-un spectacol la Bucureşti.

Concertele din România fac parte din turneul internaţional de promovare al celui mai recent album al său, intitulat “Now Listen“, lansat în primăvara acestui an.

Potrivit organizatorilor, biletele vor fi puse în vânzare la începutul săptămânii viitoare şi vor costa 80 de lei (în picioare) şi 100 şi 150 RON (cu locuri). Se vor găsi la casele de bilete ale Teatrului Naţional, Filarmonicii, precum şi în două magazine. Cu 39 de hituri, dintre care 37 consecutive, Shakin’ Stevens este cunoscut iubitorilor de muzică pop-rock din întreaga lume în special datorită pieselor ca “Marie, Marie“, “Oh Julie“, “Cry Just A Little Bit“, “A Letter To You“, “Because I Love You“.

Câştigător a numeroase trofee, precum Discul de Aur şi Dublul Disc de Platină, Shakin’ Stevens este artistul care a avut 30 de hituri intrate direct în Top 30 pe parcursul unui deceniu (performanţă care nu a fost depăşită până în prezent). El a fost numit “cel mai bun artist” la Midem, cea mai importantă convenţie muzicală internaţională. În 2000, artistul a fost celebrat de Academia Britanică a Compozitorilor şi Muzicologilor într-o ceremonie în cadrul căreia i s-a decernat trofeul Gold Badge Award pentru întreaga sa contribuţie la dezvoltarea industriei muzicale internaţionale.

Vezi videoclipurile:

A Letter To You

 

Oh Julie

Marie, Marie

Cry Just A Little Bit

Because I Love You



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor