Sfaturi practice pentru întreţinerea adecvată a mobilierului vechi

Sfaturi practice pentru întreţinerea adecvată a mobilierului vechi
Cei carora le place sa-si ingrijeasca si sa-si impodobeasca casa trebuie sa tina cont de o traditie care spune ca vechiul si noul pot foarte bine, si chiar trebuie, sa convietuiasca intr-un camin armonios.

De aceea ne vom indrepta atentia in acest numar asupra recuperarii si intretinerii mobilelor vechi, cu sugestii ingenioase si trucuri care vor contribui la integrarea lor armonioasa in decor.
Fie ca este primita in dar, mostenita, sau achizitionata dintr-un anticariat, orice piesa de mobilier care are o varsta venerabila, are si o valoare, care este, de obicei, direct proportionala cu anii. Odata cu aceasta valoare vine si o sensibilitate, care face ca intretinerea ei sa necesite o atentie speciala, rabdare si chiar indemanarea unui artist.

Pentru inceput, ne vom opri la obiectele imbracate sau decorate cu piele, cum ar fi canapelele, fotoliile, scaunele si jilturile. Pielea le innobileaza si le da o distinctie aristocratica, care se transfera mediului care le gazduieste. Asadar, inarmati cu betisoare cu vata, perii dure si semi-dure, carpe moi, bureti, tampoane de lustruit si somoiage din bumbac vom porni in recuperarea stralucirii lor de altadata.

Tinand cont de faptul ca pielea imbatraneste cu timpul, orice obiect legat sau imbracat in acest material trebuie tratat, inviorat si uneori curatat de pete. Pentru pielea vopsita in profunzime se recomanda curatarea cu decapant, frecand toata suprafat
a cu un somoiog din bumbac. Se va insista asupra petelor rebele. Pentru pielea vopsita cu pigmenti, la suprafata, se recomanda aplicarea unui lapte de intretinere, cu un tampon care se schimba ori de cate ori de imbacseste. Mai putin agresiv decat decapantul, laptele special pentru piele o curata, o hraneste si o inmoaie. Se va lustrui apoi cu un tampon curat, dupa care cu o perie. In cazul decolorarii nu se foloseste vopsea, ci o patina pentru piele, intinsa cu un tampon de lustruit.

Daca pielea prezinta zgarieturi, acestea se vor estompa cu ajutorul unui creion de retusare de aceeasi culoare, iar pentru a da suplete pielii vechi, foarte uscate si gata sa se crape, se aplica un lapte de intretinere, se lasa sa patrunda si daca este necesar, se repeta operatiunea de mai multe ori.
Readuceti stralucirea metalului
Diferitele aplice metalice pe care le gasim in cazul scaunelor, sau fotoliilor, pot sa-si recapete stralucirea de metal pretios cu ajutorul unui dezoxidant. Acesta se aplica cu ajutorul pensulei de nailon, iar efectul se observa imediat. Dezoxidantul se indeparteaza cu bumbac, se clateste suprafata cu alcool si apoi se aplica o pasta de lustruit cu ajutorul unui tampon adecvat. Se da lustrul si apoi se clateste cu apa si sapun, pentru a se elimina resturile de pasta, care in contact cu aerul ar putea accelera oxidarea aramei. In final se protejeaza suprafata stralucitoare cu o pelicula incolora de lac pentru metale.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !