Sevil Shhaideh, noul ministru al Dezvoltarii

De T. Ex.
Reactualizat la:
4Comentarii
Sevil Shhaideh, noul ministru al Dezvoltarii
Victor Ponta a propus-o pe Sevil Shhaideh pentru funcția de ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care acum este secretar de stat în același minister. Liviu Dragnea a demisionat din această funcție săptămâna trecută, după ce a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind frauda la referendumul din 2012. Sevil Shhaideh este fina lui Dragnea.

 Anunțul a fost făcut de liderul PSD Timiș, Sorin Grindeanu, care a spus că ședinta de miercuri a Comitetului Executiv Naţional al PSD, în care urma să fie discutată demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte executiv al PSD, a fost amânată întrucât la acea oră, respectiv 16.30, ar urma să depună jurământul noul ministru al Dezvoltării.

„Şedinţa Comitetului Executiv al PSD a fost amânată deoarece la ora 16.30 va depune jurământul noul ministru al Dezvoltării, este vorba de doamna secretar de stat Sevil Shhaideh. Nu ne-au anunţat deocamdată data la care a fost reprogramată şedinţa”, a declarat Grindeanu, pentru Mediafax.

Sevil Shhaideh are 50 de ani şi este fina lui Liviu Dragnea, dar şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu. Ea a fost director al Direcţiei Sisteme Informatice din Consiliul Judeţean Constanţa în perioada 1993-2007, iar apoi, până în 2012, a condus Direcţia Proiecte din CJ Constanţa. Aceasta a devenit secretar de stat în MDRAP în 2012, după ce Liviu Dragnea a fost numit ministru.

Postul de ministrul al Dezvoltării a rămas vacant după ce Liviu Dragnea a demisionat vinerea trecută, în aceeași zi în care a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea lui Traian Băsescu.

Sursa: Mediafax

Articole pe aceeași temă:

Dosarul Frauda la referendum: Liviu Dragnea, condamnat la un an de inchisoare cu suspendare



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor