Seria accidentelor cu BMW-uri continuă în Timiş

52Comentarii
Seria accidentelor cu BMW-uri continuă în Timiş
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă seara, la intrarea în Timişoara dinspre Calea Lugojului, provocând un adevărat dezastru.  | Video

Circulaţia pe cele patru benzi a fost complet oprită pentru a face loc echipajelor salvării, dar şi din cauză că pe şosea erau resturi de la cele două maşini, împrăştiate pe o rază de 100 de metri. Ambele autovehicule se deplasau spre Timişoara. Sergiu S., de 20 de ani, aflat la volanul unui WV Polo, a trecut de pe prima bandă pe cea de-a doua fără să se asigure. A acroşat un BMW, care rula cu viteză foarte mare, tot către Timişoara. Impactul a fost devastator. VW-ul s-a rotit pe şosea şi s-a oprit în gard, cu partea din stânga distrusă. Celălalt autoturism a trecut pe contrasens, a smuls un stâlp din fier, s-a dat peste cap şi s-a oprit la 150 de metri de locul impactului. În urmă au rămas bucăţi din motor şi sistemul de direcţie, una dintre roţile BMW-ului fiind efectiv smulsă din angrenaj. “Ăsta cu BMW-ul ne-a depăşit pe la Ghiroda. Avea viteză foarte mare. Polo nu mergea chiar aşa de tare. Poate de asta nici nu şi-a dat seama că n-are timp să schimbe banda. Cel cu Polo i-a tăiat calea la BMW şi aşa s-au făcut praf. Am scos repede pasagerii din Polo, în afară de şofer, care avea ceva fracturi, şi am chemat ambulanţele, că erau cei trei copii în maşină. În BMW erau patru persoane. Fata din dreapta era lovită rău. Cine ştie ce viteză avea, dacă a rupt şi stâlpul şi s-a oprit la distanţa aia“, povesteşte unul dintre martori. Echipele de salvare au transportat la spital 5 persoane din Polo, doi adulţi şi trei copii, iar din cele patru persoane aflate în BMW, două au ajuns la spital. Şoferul neatent şi un copil de 5 ani, aflat în maşina acestuia, aveau leziuni grave şi au rămas în spital. Tot în stare gravă a fost internată Andreea L., de 21 de ani, pasageră în BMW. Agenţii de circulaţie au demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a petrecut evenimentul rutier. Circulaţia pe ruta Timişoara – Lugoj a fost reluată după mai bine de o oră de la producerea accidentului.

Sub influenţa alcoolului, a intrat cu BMW-ul în copac! Cu BMW-ul in copac 17.11.2008 | Video

A intrat cu BMW-ul într-un taxi! Accident BMW | Accident BMW - Imagini de la cititori | Video

Şoferul unui BMW a intrat cu maşina sub un TIR Un BMW a intrat sub un TIR | Video



52Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor