Serbia, identificata prin poezie, la Timisoara

De Delia S. Barbu
Reactualizat la:
1Comentariu
Serbia, identificata prin poezie, la Timisoara
Serbia, identificata prin poezie, la Timisoara
„Indiferent de tirajele unei cărţi sau de numărul celor care o citesc, poezia este element de construcţie şi identitate pentru fiecare popor”, a spus, sâmbătă, la Timişoara, poetul sârb Djordjo Sladoje. Acesta este laureatul ediţiei din acest an a manifestării Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România.

Aproape 30 de pictori, sculptori şi poeţi sârbi, maghiari şi români se află în aceste zile la Timişoara, unde a început manifestarea anuală Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România. „Este un eveniment important, o sărbătoare a culturii şi literaturii sârbe , o întâlnire a culturilor. Încercăm astfel să ne afirmăm literatura şi cultura şi să contribuim la închegarea altor relaţii literare”, a spus Slavomir Gvozdenovici, din partea Uniunii Sârbilor din România, organizator al evenimentului. Alături de acesta s-au aflat, sâmbătă, la sediul Consulatului General al Republicii Serbia din Timişoara şi Duşan Popov, deputatul al minorităţii sârbe în Parlamentul României, care a spus că evenimentul permite participanţilor să arate „lucruri pe care sârbii doresc să le păstreze şi să le transmită geraţiilor viitoare” dar şi Aleksandar Ciotrici, preşedintele Comisiei pentru diaspora sârbă în Parlamentul Serbiei. Câştigătorul Diplomei de Baziaş din acest an, poetul Djordjo Sladoje, a spus celor de faţă că „indiferent unde ar trăi sârbii în lume, există câteva puncte unde se adună. Cu ajutorul acestor locuri se pot găsi, se pot recunoaşte unii pe alţii. Un asemenea loc este şi poezia. Indiferent de tirajele unei cărţi sau de numărul celor care o citesc, poezia este element de construcţie şi identitate pentru fiecare popor”, a spus, sâmbătă, la Timişoara, poetul sârb Djordjo Sladoje.

Zilele Schimbării la Faţă a Sârbilor din România se încheie duminică. Până atunci, în vestul ţării au loc mai multe manifestări culturale, care se încheie la Socol, cu un miting internaţional de poezie.

Ultimele cifre, încă neoficiale, arată că numărul sârbilor din România este de 19.000, în timp ce în Timiş ar trăi aproape 13.000 de persoane, dintre care, în Timişoara, aproape 7.000.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor