Se desfășoară lucrări de reabilitare în mai multe școli din Timișoara și din județ. La Coelgiul Național C.D. Loga, la Nikolaus Lenau, la Calderon – și acestea sunt numai câteva dintre ele. Inspectorul șef al ITM Timiș atrage atenția asupra siguranței copiilor, în cazul în care aceste lucrări vor continua și pe parcursul anului școlar.
„S-au făcut lucrări în multe unități școlare din Timiș, graba de a se da în folosință va duce la situații în care prizele nu sunt montate, noi vom institui un control în această problemă, am făcut-o în fiecare an. Aș trage un semnal de alarmă, acolo unde graba va duce la darea în folosință a acestor unități școlare să nu uităm problema prizelor, a electricității, ar fi bine să montăm urgent aceste prize și apoi să dăm în funcțiune aceste unități școlare”, a spus Pavel Kasai.
Acesta a spus că dacă începe școala și mai sunt unele lucrări de făcut, oricât de bine ar fi izolate prizele, copiii tot sunt curioși și s-ar putea produce incidente de nedorit…
Acum se fac controale preventiv de către ITM, dar dacă va fi cazul și se descoperă abateri grave se poate merge de la amendă până la închiderea unității de învățământ.
Citiți principiile noastre de moderare aici!