Sejururi pe litoral în hoteluri scoase la vânzare de frații Micula

De Dan Birta
Reactualizat la:
Hotel Caraiman din Neptun
Hotel Caraiman din Neptun
Pachetele turistice achiziţionate în aceste hoteluri sunt sigure susţin reprezentanţii agenţiilor de turism.

Fraţii Micula au scos la vânzare 11 hoteluri din cele 12 pe care le deţin pe litoralul Mării Negre. Potrivit profit.ro, singurul hotel pe care Ioan şi Viorel Micula vor să-l păstreze este Patria din Mamaia, de fapt singurul care a fost modernizat ajungând la trei stele.

Hoteluri de vânzare

Cele 12 hoteluri au fost achiziţionate în anul 2000, au în total 2.700 de camere şi nu au fost modernizate deloc. Mobilierul este de pe vremea lui Ceuşescu, când aceste hoteluri erau considerate printre perlele litoralului.

Toate hotelurile sunt clasificate la două stele, mai puţin Prahova care are o stea. Lista hotelurilor scoase la vânzare este următoarea: Național (160 camere) și Unirea (176 de camere) din Mamaia, Banat (221 camere), Slatina (225 camere) și Craiova (163 camere) din Olimp, Terra (302 camere), Caraiman (242 camere), Clăbucet (242 camere), Prahova (325 camere), Romanța (322 camere) și Bâlea (323 camere) din Neptun.

Sursa citată mai arată că pe lângă cele 11 hoteluri frații Micula mai vor să vândă și terenul bazei de servicii Neptun, care se întinde pe 3,2 hectare.

Călătorie în timp

Majoritatea clienţilor acestor hoteluri au venituri mici şi se mulţumesc doar să aibă unde să se cazeze. Pe de altă parte, personalul acestor hoteluri, precum şi serviciile oferite sunt apreciate de cei care au trecut pe acolo, după cum rezultă din comentarii.

„Este ca o călătorie în timp (cu vreo 30 de ani în urmă), pentru mine a fost o experiență interesantă. Raportul calitate preț este unul destul de corect. Personalul este foarte amabil, iar femeile de serviciu fac o curațenie exemplară (păcat că totul este foarte vechi și estompează efortul lor).

hotel-national

Prețurile la restaurantul unității sunt destul de accesibile, pentru o familie cu un venit de aproximativ 4.000 de lei pe lună (Ex. 1 ciorba de burtă 10 lei, o ceafă la gratar cu garnitură și salată aproximativ 20 lei)”, spune o persoană care a fost cazată şi a luat masa la Caraiman în iulie 2016.

„De la an la an mă încearcă motivaţia de a-mi petrece vacanţa la marea noastră, însă văd că toate hotelurile sunt lăsate în paragina sau eforturile de a fi refăcute sunt aproape zadarnice. M-a motivat gândul că mă aflam într-un hotel care odinioară caza străini şi era cotat, ca şi celelalte de pe langă el, o mică perlă a litoralului românesc”, comentează un alt turist cazat într-unul din aceste hoteluri în 2016.

Se vând sejururi

Cu toate că cele 11 hoteluri au fost scoase la vânzare, încă se vând pachete turistice în ele pentru vara acestui an. Şi nu de către o singură agenţie de turism, ci de mai multe. Ne-am interesat ce se va întâmpla cu turiştii care achiziţionează sejururi într-unul dintre aceste hoteluri.

„Hotelurile acestea au fost scoase la vânzare şi anii trecuţi, dar nu s-au vândut. Acum a fost făcut doar un anunţ. Turiştii pot sta liniştiţi. Agenţia noastră are un contract sigur cu Turist Center şi există o garanţie a pachetelor turistice cumpărate. Chiar dacă s-ar vinde hotelurile, noul proprietar le va prelua împreună cu turiştii”, a explicat angajata unei agenții de turism din București.

Moise Iagăr, administratorul Turist Center, agenţia care are în portofoliu aceste hoteluri, ne-a precizat că se vând în continuare sejururi în ele. „Noi vindem în continuare pachete turistice în aceste hoteluri. Nu există nici un risc ca turiştii să-şi piardă banii sau sejururile. Nu este prima dată când se vinde un hotel. Cel care îl cumpără, îl preia cu contractele încheiate. Noi nu suntem o agenţie care dăm ţepe. Chiar am primit în aceste zile certificatul de «Firmă de încredere» în urma unei monitorizări la nivel naţional”, ne-a declarat Moise Iagăr.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase