Seful UDMR Timis vrea cetatenie maghiara

46Comentarii
Seful UDMR Timis vrea cetatenie maghiara
Urmând exemplul colegilor de formaţiune politică din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, preşedintele UDMR Timiş, Halasz Ferenc, doreşte să devină, cu acte în regulă, şi cetăţean ungar, solicitare pe care a făcut-o deja o duzină de timişoreni.

Doisprezece etnici maghiari din Timişoara şi-au depus până la această oră actele pentru a obţine cetăţenia ţării vecine, numărul total de cereri înregistrate la Ambasada Ungariei din Bucureşti şi la consulatele generale din Cluj şi Miercurea Ciuc ridicându-se însă, potrivit declaraţiilor corpului diplomatic maghiar, la aproape 10.000.

„Eu nu fac parte din cei 12, dar probabil că voi depune şi eu o cerere în acest sens”, a declarat Halasz.

Beneficiile pe care le-ar avea bănăţenii ce obţin şi cetăţenia maghiară sunt uşor de bănuit: un loc de muncă mai uşor de găsit în ţara vecină, asigurare medicală (dacă îşi plătesc acolo contribuţia CAS) şi un document de călătorie eliberat, la cerere, de autorităţile din Ungaria.

„Multă lume crede că odată cu obţinerea cetăţeniei se obţine automat şi paşaportul maghiar. Trebuie ştiut însă că el se eliberează, ca şi în România, doar la cererea solicitantului”, face precizarea liderul local al UDMR.

Spre deosebire, însă, de paşaportul românesc, documentul de călătorie maghiar permite posesorului o călătorie în SUA fără a avea nevoie de viză, Ungaria fiind cuprinsă în Visa Waiver, programul american de scutiri de vize acordate pentru o serie de ţări. De aceeaşi facilitate beneficiază şi cei cu paşaport maghiar care doresc să călătorească în Canada.

Chiar dacă spune că UDMR nu este implicată cu nimic în procesul de obţinere a cetăţeniei ungare, Halasz este perfect la curent cu procedurile.

„Cererile se pot depune la ambasadă şi la consulatele generale din România sau la orice primărie din Ungaria. Oamenii trebuie în primul rând să facă dovada că au în familie persoane care au deţinut cetăţenie maghiară. Asta înseamnă, de exemplu, pentru un timişorean de vârsta mea, să aducă un act al bunicilor, care s-au născut în fosta Austro-Ungarie, şi cu acest document se poate dovedi. Trebuie completată apoi cererea, care este un formular tip. La depunerea actelor se face şi o verificare sumară a cunoştiinţelor de limbă maghiară. Nu e cu adevărat un test de limbă, funcţionarul care preia dosarul stă pur şi simplu de vorbă cu solicitantul, făcându-şi o idee despre modul în care acesta stăpâneşte limba maghiară”, dă asigurări şeful UDMR Timiş.

De altfel, timişenii care intenţionează să solicite cea de-a doua cetăţenie pot obţine orice informaţie de care au nevoie de la un birou de consiliere deschis în acest scop pe lângă Biserica Reformată din Piaţa Maria, unde primesc orice îndrumare doresc, fie direct la sediul din str. Timotei Cipariu nr. 1 din Timişoara, fie telefonic, la nr. 0256/ 225.979.

M. H.



46Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor