Liviu Dragnea s-a prezentat, marți seară, la sediul DNA din București, unde procurorii care anchetează dosarul Tel Drum l-au anunțat că i s-a pus sechestrul pe bunuri. În fața instituției a fost așteptat de mai multe persoane, care au scandat “Demisia!” și l-au huiduit pe liderul PSD, dar și de membri ai partidului.
Potrivit unui comunicat DNA, a fost pus “sechestru asigurător și poprire asigurătorie până la concurența sumei de 127.547.366,34 lei asupra tuturor bunurilor mobile și imobile, acțiunilor și părților sociale deținute de Liviu Dragnea în cadrul persoanelor juridice de drept privat, asupra sumelor de bani din conturile bancare, precum și asupra sumelor de bani datorate acestuia cu orice titlu, de către terțe persoane, inclusiv sumele datorate cu titlu de chirie”.
Cu aceeași măsură s-au ales și alți patru suspecți în dosarul Tel Drum, respectiv Florea Neda, Mugur Bățăuș, Victor Piperea și Marin Predescu.
“Aceste măsuri asigurătorii au fost dispuse de procurorii anticorupție, în vederea recuperării prejudiciilor și prin raportare la infracțiunile reținute în sarcina suspecților menționați, în funcție de participarea fiecăruia la infracțiunile de care sunt suspectați.
Prejudiciul estimat în cauză, până în acest moment, ca urmare a săvârșirii infracțiunilor de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (2 infracțiuni) și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite (2 infracțiuni) este de 127.547.366,34 lei, fiind compus din:
– suma de 32.203.658,27 lei (echivalentul a 6.930.138 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 506,
– suma de 63.999.908,88 lei (echivalentul a 13.772.603 euro) reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene cu privire la proiectul de reabilitare a DJ 701,
– suma de 5.742.872,19 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 506,
– suma de 25.600.927 lei reprezentând prejudiciul stabilit în cazul infracțiunii de abuz în serviciu cu privire la atribuirea contractului de lucrări în cazul DJ 701”, mai transmit procurorii DNA.
În acest dosar, Liviu Dragnea este cercetat pentru abuz în serviciu, fraudă cu fonduri europene și constituirea unui grup infracțional organizat.
Liviu Dragnea nu a făcut declarații la ieșirea din sediul DNA.
Citiți principiile noastre de moderare aici!