Ministrul de Interne, Carmen Dan, a anunțat vineri dimineață că Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad. El avea documente false, dar circula alături de fratele său, care avea documente reale.
“Autorităţile sârbe au avut toate informaţiile în aşa fel încât să îl poată reţine. Procedurile de extrădare sunt specifice, în acest moment statul sârb, prin poliţie, derulează proceduri specifice în sensul că vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false. După finalizarea acestor proceduri, urmează procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiţiei. În momentul în care va fi finalizată procedura de extrădare, poliţia română se va deplasa în Serbia şi se va ocupa de activităţile specifice de însoţire, de aducere în România. În acest moment, el este sub autoritatea poliţiei sârbe”, a declarat Carmen Dan, potrivit Mediafax.
Potrivit autorităților române, procedura extrădării a fost demarată și ar putea dura de la câteva zile la o lună.
“În urma activităţilor investigative complexe şi a informaţiilor furnizate de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Române, în cursul acestei nopţi, în Belgrad, a fost localizat şi reţinut, inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian. Mulţumim reprezentanţilor instituţiilor de aplicare a legii din Serbia, Ungaria, Bulgaria, Grecia, Turcia, Muntenegru, Croaţia, Austria, Italia şi Franţa, precum şi partenerilor interni, pentru cooperarea în acest caz. Schimbul de date şi informaţii a avut loc prin CCPI, ENFAS şi PNR. În momentul depistarii, cel în cauză a prezentat pentru legitimare, documente false, care prezintă însemnele unui stat din U.E”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), transmite aceeași sursă.
Sebastian Ghiță a dispărut în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016. Din declarațiile polițiștilor care l-au filat pe DN1 în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment SRI, acesta ar fi condus cu peste 200 km/h și un alt autoturism i-ar fi blocat p polițiști. Fostul deputat are cinci dosare penale. Pe numele său au fost emise două mandate de arestare în lipsă, primul fiind după ce a încălcat măsura controlului judiciar. Procurorii DNA Ploiești au cerut arestarea în lipsă pentru Sebastian Ghiță, el fiind acuzat de intervenții contra-cost pentru acordarea unor contracte IT cu statul unor firme.
“În perioada 2007 – 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanţii SC Siveco România SA şi a primit, în mod indirect de la aceştia suma de 22.872.321,21 lei (bani însuşiţi), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiţi pentru creşterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă şi în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la acest agent economic şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro), cu sprijinul reprezentanţilor/angajaţilor S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. şi S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relaţii comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. şi societăţile comerciale menţionate respectiv, constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT, promiţând în schimb că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, CNAS, Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, respectiv promiţând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniştrii Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Zsolt Nagy şi Valerian Vreme, miniştrii sănătăţii Eugen Nicolaescu şi Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu SC Siveco România SA”, se arăta într-un document din dosarul procurorilor, potrivit Mediafax.
Citiți principiile noastre de moderare aici!