Se schimbă criteriile la plata asigurării de răspundere civilă auto

18Comentarii
Se schimbă criteriile la plata asigurării de răspundere civilă auto
Lipsa de atractivitate pentru emiterea de către companiile de asigurări a RCA – asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a făcut necesară aprobarea unor noi criterii de departajare a clienţilor. Mai mult sau mai puţin subiective, aceste noi criterii urmăresc departajarea clienţilor, a celor cu risc mai scăzut de producere a unor accidente, de cei ce prezintă risc sporit.

Această nouă departajare ţine cont de zona unde este înmatriculat autoturismul, de gradul de utilizare a acestuia sau de experienţa şoferului, un criteriu deja utilizat de anii trecuţi. Mai mult unii asiguratori au grupat autoturismele pe grupe în funcţie de marca sub care au fost construite. Toate acestea se adaugă majorărilor puternice a primelor care trebuie plătite. Scumpirile au fost motivate de creşterea numărului de accidente înregistrate şi a daunelor plătite dar şi de majorarea limitelor de despăgubire. România a fost împărţită în mai multe zone „rutiere” fiecare având asociat un grad de risc mai ridicat, zona I având ataşat cel mai scăzut grad de risc, iar zona III cel mai mare grad de risc. Surpriză sau nu, aproape majoritatea judeţelor, cel puţin în ceea ce priveşte gradul de motorizare, locurile de unde provine grosul clienţilor obligaţi de legislaţie să achiziţioneze poliţele tot mai scumpe, este încadrată în zona de risc cel mai înalt, ceea ce sporeşte şi mai mult preţul asigurării. Astfel, cele trei zone de risc se prezintă astfel: zona I, risc redus de accidente (judeţele Hunedoara, Buzău, Gorj, Ialomiţa, Suceava, Tulcea, Alba, Vrancea, Vaslui, Mureş, Prahova) zona II– risc mediu de accidente (Bucureşti, Teleorman, Călăraşi, Ilfov, Sălaj, Harghita, Dâmboviţa, Giurgiu, Olt, Covasna, Caraş-Severin) zona III – risc ridicat de accidente (judeţele Brăila, Argeş, Iaşi, Sibiu, Constanţa, Galaţi, Braşov, Bacău, Neamţ, Timiş, Satu Mare, Dolj). În plus, societăţile de asigurare vor ţine seama de vârsta deţinătorului autoturismului, cei cu vârsta sub 28 de ani urmând să plătească mai mult. Aceste criterii pot părea cel puţin ridicole. Este greu de apreciat că un şofer de 27 de ani şi cu opt ani de vechime în conducere prezintă un risc mai ridicat decât un şofer de 28 de ani şi o lună de experienţă în spatele volanului. Aceasta bineînţeles dacă proprietarul autoturismului chiar şi conduce maşina. S-ar putea să asistăm la o avalanşă de taţi, mame, bunici care vor deveni proprietari de autoturisme… În plus, zonarea geografică este de asemenea relativă. Un proprietar de autovehicul dintr-un oraş mic sau din mediul rural dar dintr-o zonă considerată cu risc mai mare s-ar putea să „beneficieze” doar de riscul de a lovi poarta de intrare acasă sau de a atinge căruţa vecinului la un viraj strâns. O altă modificare a sistemului RCA este legată de constatarea accidentelor uşoare. Dacă te duci cu maşina la Mall şi vecinul de parcare îţi zgârie capota, după care o tuleşte de la faţa locului, te vei prezenta direct la societatea de asigurări şi nu la poliţie. În mod sigur, mulţi şoferi se vor înţelege, vor raporta doar acest tip de accident, doar pentru a evita cozile la rutieră sau realizarea desenelor ridicole din declaraţiile aferente accidentelor. O altă noutate cu care societăţile de asigurare „ne ameninţă” de ani buni ar putea fi sistemul de bonus – mallus, prin care, teoretic ar putea fi avantajaţi şoferii care nu comit accidente, aceştia beneficiind de prime de asigurare mai mici.



18Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor