Se redeschide clubul The Note din Timişoara

Se redeschide clubul The Note din Timişoara
Vama, Direcţia 5 şi Luna Amară sunt doar câteva dintre formaţiile care se vor perinda prin The Note în sezonul rece. Iar în acest sfârşit de săptămână, clubul va găzdui o petrecere inedită – dacă te prezinţi cu două cărţi, primeşti de băut cât poţi duce!

După ce a fost închis pe perioada verii, clubul The Note e gata să îşi redeschidă porţile pentru petrecăreţii timişoreni. Vineri, pe scenă vor urca cei de la Vama, de la ora 23. Preţul biletelor va fi de 40 de lei şi se pot achiziţiona şi în avans, de pe site-ul ticketpoint.ro sau din reţeaua magazinelor Diverta.

Sâmbătă, timişorenii sunt invitaţi la o petrecere mai specială, “între prieteni”. Oricine aduce cu el două cărţi, preferabil una de artă şi una de beletristică, primeşte de băut din partea casei cât poate duce. De asemenea, clubul va găzdui şi câteva concerte în viitorul apropiat: în 29 octombrie va cânta Direcţia 5, în 3 noiembrie AG Weinberger, în 12 noiembrie Luna Amară, iar în 21 noiembrie la pupitru va urca DJ Adrian Eftimie. Mai mult, în timpul săptămânii, serile de marţi sunt rezervate dependenţilor de petreceri, nopţile de miercuri vor fi rezervate muzicii rock, iar cele de vineri vor fi pe placul iubitorilor de muzică retro.  

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !