Se pregateste licitatia pentru operatorul deponeului ecologic de la Ghizela

5Comentarii
Se pregateste licitatia pentru operatorul deponeului ecologic de la Ghizela
Firma care va administra deponeul ecologic de la Ghizela, din judeţul Timiş, care se va ocupa de preluarea deşeurilor nepericuloase, de sterilizarea lor, de depunerea în celulă şi închiderea celulei, dar şi de viitoarele investiţii, adică operatorul general al deponiei, va fi desemnată în curând.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Adam Crăciunescu a anunţat, luni, că în luna februarie va fi lansat anunţul de licitaţie. Acesta a fost săptămâna trecută la Bucureşti, la Ministerul Mediului, pentru discuţii privind proiectul de gestionare a deşeurilor în Timiş.

„La discuţii s-au aflat toate părţile din proiect, s-a prezentat proiectul, s-au făcut mai multe observaţii referitoare la analiza cost-beneficiu, şi în aceste zile trebuie să se finalizeze această analiză”, a precizat Crăciunescu. În plus, el a adăugat că a fost desemnată firma care se va ocupa de caietul de sarcini pentru acest deponeu. „Pentru a întocmi fişa care se pune la dispoziţia agenţilor care participă la această licitaţie avem nevoie de analiza cost-beneficiu din aplicaţie. Aşteptăm modificările care au fost cerute la analiză şi când avem toate elementele se întocmeşte fişa şi intrăm în posesia caietului de sarcini pe care îl vom scoate la licitaţie. În februarie cred că va fi făcut anunţul de licitaţie”, a mai declarat vicele CJT.

În opinia lui Crăciunescu nu se vor înscrie foarte multe firme la această licitaţie deoarece condiţiile sunt destul de rigide, iar societăţile trebuie să aibă o experienţă similară în domeniu.

Potrivit conducerii CJT, primele teste la deponeul de la Ghizela urmează să aibă loc în luna aprilie a acestui an. Până atunci, reprezentanţii instituţiei aşteaptă răspunsul Comisiei Europene privind cei peste 48 de milioane de euro solicitaţi la CE pentru acest obiectiv. CJ Timiş achită doar 2,7 milioane de euro, care reprezintă costurile neeligibile din proiect.

Delia S. Barbu



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor