Se pregateste Festivalul Vinului la Timisoara

3Comentarii
Se pregateste Festivalul Vinului la Timisoara
Timisorenii sunt asteptati la sfârşitul săptămânii viitoare la Festivalul Vinului, eveniment care va ajunge anul acesta la cea de-a XII-a ediţie. Pe scena ce va fi amenajată pe platoul de la Stadionul „Dan Păltinişanu” din Timişoara vor concerta DJ Project, Bega Blues Band, Adi Bărar şi alţi artişti autohtoni.

Festivalul Vinului de la Timişoara va fi organizat week-end-ul viitor, în perioada 29-31 octombrie 2010. Amatorii de must, vin fiert şi vin în general sunt aşteptaţi, de vineri până duminică, pe platoul din faţa Stadionului „Dan Păltinişanu”, unde vor fi spectacole folclorice şi concerte. Timişorenii vor putea face cunoştinţă cu Bachus, interpretat de actorul Eugen Moţăţeanu.

Programul artistic va începe în 29 octombrie, de la ora 17.00, când pe scenă vor urca Ansamblul folcloric „Timişul” şi soliştii Andreea Voica, Maria Milu, Ramona Ilieş, Otilia Duma, Ramona Roescu, Ancuţa Fleşariu, Bianka Mititelu, Carmen Biruescu, Petrică Miulescu Irimică, Dumitru Teleagă, Cosmin Popa şi Roxana Mag. A doua zi, în 30 octombrie, tot de la ora 17.00, timişorenii vor avea ocazia să petreacă alături de Ansamblul folcloric „Luceafărul” din Vârşeţ, Serbia, Ansamblul „Timişul” şi soliştii Gabi Stanciu, Felicia Stoian, Maria Coman, Tiberiu Ceia, Nicu Novac şi Dumitru Stoicănescu. De la ora 20.00 vor urca pe scenă Grupul Reflex, trupa Vest, Blue Station, Adi Bărar şi Bega Blues Band.                               

În ultima zi de festival, duminică, 31 octombrie, de la ora 16.00, va cânta Fanfara Timişoara Big Band, după care de la ora 17.00 va susţine un spectacol Ansamblul „Timişul” şi vor cânta Carmen Popovici Dumbravă, Luminiţa Jucu, Doriana Talpeş, Vasile Conea, Adrian Stanca şi Puiu Codreanu. De la ora 20.00 vor concerta Chiroptera, Bega Blues Band, Regal şi DJ Project.

Festivalul Vinului este organizat de Consiliul Local, Primăria Timişoara şi Casa de Cultură a Municipiului, cu sprijinul Cramelor Recaş.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor