Se pregateste Bursa Locurilor de Munca pentru Absolventi

De Marcel Hoster
Se pregateste Bursa Locurilor de Munca pentru Absolventi
© foto: arhiva
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș oferă absolvenților diferitor forme de învățământ posibilitatea de a-şi găsi un loc de muncă. Instituția pregătește o bursă a locurilor de muncă pentru această categorie de persoane.

Bursa locurilor de muncă, măsură activă destinată corelării cererii şi ofertei de forţă de muncă, constituie una dintre cele mai importante activităţi implementate de AJOFM Timiş.

Prin organizarea acestui eveniment, în data de 19 octombrie, se oferă o nouă şansă tinerilor de a-şi găsi un loc de muncă. Totodată, agenții economici sunt sprijiniți în încadrarea personalului de care au nevoie. Scopul este de a asigura disponibilitatea forţei de muncă calificate şi, în același timp, de a oferi tinerilor o perspectivă mai bună pe piața muncii.

În acest an, Bursa Locurilor de Muncă pentru Absolvenţi se va desfăşura în Timişoara, la Casa Tineretului din Timişoara.

Pentru o promovare cât mai eficientă a locurilor de muncă de care dispun, angajatorii sunt rugaţi să transmită la AJOFM Timis oferta de locuri de muncă vacante pe adresa daniela.mitrica@tm.anofm.ro. Informații suplimentare pot fi obținute la sediul AJOFM Timiş, Timişoara, bv. Republicii nr.21, et. 1, cam.108, tel 0256/294231, interior 112.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !