Se pregătesc pentru cei mici

3Comentarii
Se pregătesc pentru cei mici
TIMIŞOARA - Viitoarele mămici sunt şcolite gratuit în cadrul unui program special. Este vorba despre programul Hello Baby – Informed Mothers For Healthy Children, iniţiat de Şcoala Mamei Junior, condusă de dr. Ioana Vârtosu.

Acesta a fost lansat în Timişoara de curând şi se adresează tuturor femeilor însărcinate şi proaspetelor mămici. „Programul propune implementarea de cursuri gratuite de îngrijirea sugarului, dezvoltând astfel un stil de viaţă mai sănătos şi armonios al copiilor.

Pe de altă parte dorim să realizam materiale scrise şi un DVD despre creşterea şi dezvoltarea copiilor, nu traduse în română ci din România”, ne-a spus dr. Ioana Vârtosu. La cursurile pentru femeile însărcinate se vor discuta mai multe subiecte, fiecare tratat într-o şedinţă: igiena mamei după naştere, modificarea organismului matern în timpul sarcinii, ghid de nutriţie în timpul sarcinii, comunicarea intrauterina cu nou-născutul, tipuri de nastere şi anestezii, îngrijirea nou-npscutului, legislaţie pentru gravide, constituirea actelor necesare după naştere, precum şi altele. Adresa unde se implementează acest program este: Timişoara str. Cluj, nr 17.

 

Program şi pentru bebeluşi

Şcoala Mamei Junior mai oferã şi un program special pentru bebeluşi – gimnasticã în apã. Cei mici, sunt învãţaţi sã înoate, în cadrul unor cursuri la bazin. Alãturi de ei sunt, evident, pãrinţii. La aceste cursuri pot participa chiar şi bebeluşii în vârstã de numai douã luni.

 

Sanda Lupean

 



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor