Se pregătesc deja de Crăciun

Se pregătesc deja de Crăciun
Deşi mai este aproape o lună până la sărbătoarea Crăciunului românii au început deja să cumpere cele necesare. Pentru că salariile nu le permit să cumpere alimente, cadouri şi ornamente pentru pomul de Crăciun în luna cadourilor majoritatea românilor preferă să îşi facă cumpărăturile din timp.

Primul lucru la care se gândesc aceştia sunt podoabele pentru brad, a căror preţ creşte considerabil de la an la an.

Globurile, beteala sau instalaţiile electrice sunt doar câteva din ornamentele care nu lipsesc din pomul niciunui român. Astfel, pentru a nu rămâne fără bani în pragul sărbătorilor aceştia scot de pe acum din buzunare circa 100 de lei noi. Multe magazine au început deja de o săptămână să aducă şi saloane, al căror preţ ajunge în acest an până la 200 de lei kilogramul. Nici preţul brazilor din acest an nu va fi unul de trecut cu vederea.

Tot pentru sărbătoarea Crăciunului românii vor fi nevoiţi să cumpere alimente pentru ca masa să fie una îmbelşugată. Cozonacul, friptura sau vinul sunt doar câteva din alimentele care vor fi cumpărate în cantităţi mari.




Regulament de plasare a anunturilor