Se monteaza parapete de beton pe drumul dintre Timisoara si Sag

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
38Comentarii
Se monteaza parapete de beton pe drumul dintre Timisoara si Sag
© foto: DRDP Timișoara
Șoseaua de pe Calea Șagului, de la intersecția cu drumul județean spre Parța, pe o lungime de trei kilometri, va avea montate parapete de beton pentru delimitarea celor două sensuri de mers. Asemenea parapete au fost montate în urmă cu ceva timp și pe Calea Lugojului.

În următoarea perioadă șoferii care folosesc drumul național spre Șag vor trebui să circule cu grijă, pentru că pe DN59, între Timișoara și Șag, a început marți, 17 octombrie, montarea de parapet median de beton, pe post de separator fizic sensuri de circulație, pe o distanță de aproape 3 km, cu începere de la intersecția DN59 cu DJ593 (ieșirea spre Parța).

Pentru execuția lucrării, utilajele vor ocupa benzile centrale ale drumului național, iar circulația se va desfășura restricționat pe benzile marginale. Lucrările de montare a parapetului se vor efectua numai pe timpul zilei. Zonele de lucru vor fi semnalizate corespunzător. În cazul valorilor mari de trafic, se va suplimenta semnalizarea rutieră existentă cu piloți de dirijare a circulației. Se estimează că lucrările de montare vor dura circa două săptămâni, au anunțat cei de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara.



38Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor