Se lanseza investitia la cel mai important proiect finantat pe Regio

6Comentarii
Se lanseza investitia la cel mai important proiect finantat pe Regio
În Piaţa 700 din Timişoara va fi demarată în perioada următoare investiţia pentru proiectul „City Business Development Centre (CBDC) – Structură de sprijin pentru afacerile inovative din Timişoara”.

Iniţiativa aparţine societăţii Modatim Business Facility şi va însemna ridicarea celei de-a patra clădiri în cadrul complexului de birouri City Business Centre. Iniţiativa este una destul de importantă, aceasta deoarece beneficiază de o finanţare europeană nerambursabilă în cuantum de 29,3 milioane de lei, prin Programul Operaţional Regional (POR), administrat de ADR Vest, una dintre cele mai mari sume care a fost acordată prin acest tip de susţinere pentru mediul privat. Valoarea totală a proiectului este de peste 71 de milioane de lei.

Noua clădire de birouri clasa A pentru afaceri inovative va fi construită în centrul Timişoarei, în vecinătatea Pieţei 700, alături de celelalte module ale City Business Centre. Spre deosebire de restul clădirilor din complex, cea care va beneficia de sprijinul din fonduri europene se va adresa mai ales întreprinderilor mici şi mijlocii. Regio este unul dintre Programele Operaţionale româneşti agreate cu Uniunea Europeană şi principalul instrument pentru punerea în practică a politicilor de dezvoltare regională. Obiectivul general al Regio constă în “sprijinirea şi promovarea dezvoltării locale durabile, atât din punct de vedere economic, cât şi social, în regiunile României, prin îmbunătăţirea condiţiilor de infrastructură şi a mediului de afaceri, care susţin creşterea economică”. Contractul de finanţare pentru proiectul „City Business Development Centre (CBDC) – Structură de sprijin pentru afacerile inovative din Timişoara” a fost semnat săptămâna trecută de directorul ADR Vest, Sorin Maxim, şi de conducătorul Modatim, Ovidiu Şandor.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor