Se întregeşte echipa de la prefectură

Se întregeşte echipa de la prefectură
Şi cel de-al doilea nou subprefect de Timiş, Călin Dobra, are numire oficială de la Guvern. De fapt, decizia a fost luată în şedinţa din 25 martie, dar tânărul ex-pesedist nu a putut fi instalat oficial de Victor Ponta, ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, odată cu celălalt subprefect, Eugen Dogariu.

Dobra nu a putut fi instalat în 26 martie deoarece
decizia nu fusese publicată, la ora ceremoniei,
în Monitorul Oficial. Acum hotărârea e
certitudine şi a fost publicată în Monitor,
iar zilele viitoare se aşteaptă
„înfăptuirea” unei noi ceremonii de
depunere a jurământului, de această
dată pentru Călin Dobra. El se va alătura
echipei prefectului Mircea Băcală şi va
funcţiona tot provizoriu pe funcţia de
subprefect. Trio-ul care va conduce
reprezentanţa Executivului în teritoriu va
trebui să mai treacă prin etapa unui concurs
pentru numirea definitivă în funcţie. Tot
în şedinţa de Guvern din 25 martie a fost
adoptată Hotărârea numărul 349,
privind aplicarea mobilităţii pentru
Zoltán Marossy, din funcţia publică de
subprefect al judeţului
Timiş în funcţia
publică de inspector guvernamental. În ceea ce
priveşte ceremonia de depunere a
jurământului pentru Călin Dobra, oficial nu
a fost încă fixată nicio dată, dar
acesta ar putea fi instalat în funcţie chiar
luni. Surse din prefectură ne-au
declarat că se aşteaptă sosirea în
judeţ a ministrului Agriculturii, Ilie Sârbu,
pentru a conduce ceremonia.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !