Se intampla in sfarsit! Tronsonul cu eco-tuneluri de pe Lugoj – Deva e scos la licitatie

De Marcel Hoster
Reactualizat la:
7Comentarii
Se intampla in sfarsit! Tronsonul cu eco-tuneluri de pe Lugoj – Deva e scos la licitatie
© TION: Tronsonul cu eco-tuneluri de pe Lugoj - Deva e scos la licitatie
Ministrul Trasporturilor, Răzvan Cuc, continuă să insiste că tunelurile care vor fi ridicate pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva sunt probleme „eco”, fără să spună că în lipsa acestora ar fi nevoie de o serie de deblee de mari dimensiuni care, având în vedere terenul României, ar fi de nedorit. Singura veste bună e legată de anunţul că licitaţia pentru stabilirea constructorului va avea loc până la finalul anului.

Aşteptată de un an, problema stabilirii constructorului şi proiectantului tronsonului de autostradă aflat pe lotul 2 din Lugoj – Deva, care va include şi ceea ce sunt cunoscute ca şi tunelurile pentru urşi, va avea în sfârşit finalitate, spune ministrul Transporturilor. După ce a insistat că el este iubitor şi protector al mediului, Cuc a admis că licitaţia va fi lansată în acest an până la final.

„Acum se lucrează la documentație pentru proiectare și execuție pe ultima secțiune, faimoasa secțiune cu acele viaducte pentru mamifere mari. Punctul meu de vedere îl știți destul de clar. Deși sunt un iubitor și un protector al mediului, mi se pare un pic aberant ca pentru faptul că pe acolo ar trece niște mamifere mari, respectiv urși, să suplimentăm costurile unui tronson de 7 km cu 180 milioane de euro. Îl vom relicita, ne vom supune rigorilor de mediu și mergem mai departe să finalizăm autostrada. Până la sfârșitul anului avem scoase proiectarea și executia pentru acest lot”, a declarat Răzvan Cuc la Timişoara.

Într-un exerciţiu de imagine, în urmă cu o lună, acelaşi ministru Răzvan Cuc anunţa ameninţător că pentru un tronson de autostradă din lotul 2 se va efectua rezilierea parţială a contractului. Adică un tronson despre care se ştia că va fi licitat separat de mai mult de un an. În prezent, pe lotul 2 se poate circula între Traian Vuia şi Margina. Iniţial, lotul 2, în lungime de 28 de kilometri, a fost câştigat la licitaţie de aceiaşi firmă care a realizat şi lotul cu demolarea integrală din autostrada Orăştie – Sibiu, pentru suma de 562 milioane de lei. Ulterior, în proiect au fost introduse aşa numitele ecoducte, tuneluri care ar trebui să permită traversarea zonei, de mamiferele mari. De fapt, aceste tuneluri sunt soluţia necesară pentru a evita construcţia unor deblee de mari dimensiuni, într-o zonă unde pământul nu este chiar stabil şi ar fi produs, cu siguranţă, noi probleme ulterior. Organizarea unei licitaţii pentru această porţiune cu tuneluri nu este sub nicio formă o noutate, este aşteptată de un an.

 



7Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor