Se inchide Cartierul Roşu din Amsterdam

Reactualizat la:
5Comentarii
Se inchide Cartierul Roşu din Amsterdam
Celebrul cartier Roşu al Amsterdamului va deveni în curând istorie. Autorităţile vor închide o treime din bordeluri. Vitrinele cu prostituate, care au dus faima cartierului în toată lumea, vor fi transformate în magazine, restaurante şi clădiri de birouri.

Operaţiunea face parte dintr-un proiect amplu al autorităţilor de combatere a traficul de fiinţe umane. Primăria Amsterdamului a cumpărat deja 18 clădiri din Cartierul Roşu şi a închis peste 50 de case de toleranţă şi cluburi de noapte. Acţiunea face parte dintr-un proiect pentru care municipalitatea a alocat câteva milioane de euro.

„Toleranţa este chiar esenţa Amsterdamului şi când prostituţia face parte din această toleranţă sunt de acord cu ea. Dar dacă prostituţia înseamnă că femeile sunt abuzate, sau sunt victime ale traficului de fiinţe umane, nimic nu mai are legătură cu toleranţa”, a declarat Job Cohen, primarul Amsterdamului.

Evacuarea prostituatelor din cartierul Roşu nu e singurul program al autorităţilor din Amsterdam. Municipalitatea încearcă să scoată în afara legii marijuana, care acum se vinde în cafenele.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor