Se înăspresc controalele la unguri!

Se înăspresc controalele la unguri!
Timişoara – Veşti proaste pentru transportatorii care se pregătesc să treacă pe teritoriul Ungariei! Ministerul român al Transporturilor anunţă că ţara vecină va intensifica controalele asupra autovehiculelor de transport marfă de mare tonaj.

Atenţie transportatori! Regionala de Sud-Est a Gărzii Vamale şi Financiare a Ungariei a transmis Consulatului General al României de la Szeged o notificare conform căreia, în perioada următoare, vor fi intensificate controalele efectuate de către autorităţile maghiare asupra autovehiculelor de transport marfă de mare tonaj. Mai mult, Ministerul Transporturilor anunţă că, începând cu această lună, în cazul constatării depăşirii, fără autorizaţie, a masei totale admisibile, compusă din masa autovehiculului fără încărcătură, plus masa mărfii transportate, transportatorii vor fi sancţionaţi cu amenzi de 300.000 Ft, adică aproximativ 1.300 de euro. În cazul vehiculelor cu gabarit depăşit, adică supradimensionate faţă de limitele legale, în absenţa unei autorizaţii speciale, amenzile se ridică la 200.000 Ft, adică 875 de euro. Autorităţile române recomandă şoferilor de TIR-uri să solicite, la intrarea în Ungaria, controlul masei şi al gabaritului autovehiculului, pentru a obţine, după caz, autorizaţiile necesare. Asta, pentru că maghiarii fac controale îndeosebi la ieşirea de pe teritoriul Ungariei.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor