Se fac experimente pentru semaforizarea din turbo-giratia Marasti

De Roxana Deaconescu
42Comentarii
Se fac experimente pentru semaforizarea din turbo-giratia Marasti
© foto: Facebook/Dan Diaconu
Se fac teste pentru semaforizarea din turbo-girația Mărăști, intersecție modernizată recent de primărie, iar specialiștii urmează să decidă dacă până la urmă vor fi pornite toate semafoarele sau doar o parte dintre ele, potrivit primarului Nicolae Robu. Edilul-șef spune că nu știe dacă există posibilitatea să nu fie pornite deloc, pentru că intersecția a fost cuprinsă în cadrul proiectului de management al traficului implementat cu fonduri europene.

Se circulă deja de la începutul acestei săptămâni prin Piața Mărăști, după ce toată zona a fost interzisă șoferilor vreme de aproape două săptămâni. Luni, imediat după redeschiderea circulației, reprezentanții primăriei se lăudau cu aceasta ca fiind prima turbo-girație din istoria orașului. Tot luni am aflat că sensul giratoriu modern va fi semaforizat.

Testele au început deja, iar specialiștii din centrul de management al traficului numără mașinile pentru a stabili cum va fi făcută semaforizarea: dacă va fi completă sau doar unele dintre semafoare vor fi pornite.

„Vedem care sunt fluxurile de mașini pe diversele străzi care intră în girație, prin care se iese din girație și, în funcție de asta, se va decide că este oportun să se facă semaforizare completă sau poate numai punctual. Vom vedea și, evident, se vor cunoaște și parametrii la care trebuie să funcționeze semafoarele. Noi vrem să vedem, așa, în free running, cum merg lucrurile”, ne-a explicat primarul Timișoarei.

Edilul-șef susține că nu știe dacă există posibilitatea să nu fie pornite semafoarelor, mai ales că Piața Mărăști a fost inclusă în proiectul de management al traficului desfășurat cu fonduri europene. Se vor face însă experimente.

„Nu știu să vă spun dacă există posibilitatea de a nu da drumul semafoarelor. Trebuie să vedem. Cam într-o săptămână ar trebui să știm. Mai întâi se fac studii, se numără mașinile. În funcție de asta se va lua o decizie, probabil că se va face un experiment cu semafoarele puse pe anumiți parametri, în funcție de ce rezultă din acest studiu”, a conchis Robu.

Sistemul de management al traficului a fost inaugurat în octombrie 2016, fiind desfășurat cu fonduri europene, ceea ce înseamnă că nu se pot face modificări pe teren timp de cinci ani. A costat aproape 6 milioane de euro și a prevăzut semafoare noi în 44 de intersecții, 90 de intersecții modernizate, montarea de camere de supraveghere în 134 de intersecții, montarea a 230 de camere video în trafic, a șapte radare de viteză, a 13 radare de informare, a 13 panouri cu afișare numerică, precum și montarea unui număr de 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu, a 17 panouri de afișare a mesajelor variabile și amenajarea unui centru de comandă pentru trafic și supraveghere video, cel de pe Bd. Iuliu Maniu. Mentenanța sistemului o face Societatea de Drumuri Municipale, cu ajutorul Swarco Traffic România, care se ocupă și de garanție, pe o perioadă de cinci ani.

Articole pe aceeași temă:

foto: centrul de management al traficului Timisoara
Numai un om măcinat de frustrare nu vede cât de mult ajută semafoarele din Timișoara în fluidizarea traficului! Sunt cuvintele primarului Nicolae Robu, care a ținut o pledoarie sistemului de management al traficului de 6 milioane de euro implementat de municipalitate.Edilul-șef susține că sistemul d...
foto: Facebook/Dan Diaconu
Timișoara are, de luni, 10 septembrie, prima turbo-girație din istorie, cea din Piața Mărăști. Traficul a fost redeschis prin zonă luni dimineață la ora 7, după săptămâni bune de lucrări în ritm alert, iar administrația publică locală se laudă cu premiera care a adus pe „verde” traficul din cea mai ...
Semafoare in Piata Marasti si in alte 43 de intersectii
Camere video la tot pasul, semafoare noi în zeci de intersecții, radare de viteză și radare de informare, sisteme de detecție a trecerii pe roșu – asta îi așteaptă pe șoferi pe străzile din Timișoara, la primăvară. Piața Mărăști se află printre cele 44 de intersecții care vor fi transformate, urmând...



42Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor