Se deschid ofertele pentru deponeul de la Ghizela

5Comentarii
Se deschid ofertele pentru deponeul de la Ghizela
Mult aşteptata construcţie a deponeului ecologic de la Ghizela e cu un pas mai aproape de punere în practică. „Pe 22 decembrie se vor deschide ofertele pentru alegerea constructorului pentru Ghizela”, a declarat luni preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc.

Pentru lucrările de la viitorul deponeu ecologic al Timişului există deja interes crescut. Un număr de 16 ofertanţi au achiziţionat deja caietele de sarcini pentru licitaţie. Sunt inclusiv concerne internaţionale, am mai aflat de la Ostaficiuc. După alegerea constructorului lucrările vor intra în linie dreaptă şi vor putea fi efectiv demarate lucrările. Firma desemnată câştigătoare va trebui să „descopere” şi soluţia de închidere a actualului deponeu de la Parţa. Anunţul pentru desemnarea constructorului a fost publicat la nivel european, suma alocată în vederea realizării obiectivului făcând necesar acest mod de lucru. Problema „stocării” gunoiului Timişoarei pare în parte rezolvată prin depunerea acestuia, provizorie, pe o platformă la marginea oraşului. Deponeul de la Parţa trebuie obigatoriu închis până în 1 ianuarie 2009, în caz contrar România urmând să sufere penalităţi din partea Uniunii Europene. Proiectul deponeului ecologic a fost plimbat prin mai multe locuri din judeţ, soluţia Covaci ridicând numeroase probleme. În final a fost aleasă soluţia Ghizela.



5Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor