Se decide soarta Guvernului Boc: Moţiunea, supusă votului pe 27 octombrie

29Comentarii
Se decide soarta Guvernului Boc: Moţiunea, supusă votului pe 27 octombrie
Moţiunea de cenzură depusă de partidele de opoziţie împotriva Guvernului Boc va fi prezentată în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului în 20 octombrie, urmând ca dezbaterea textului şi votul asupra moţiunii să aibă loc în 27 octombrie.

Decizia în acest sens a fost luată, luni, de Birourile Permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor.

Potrivit chestorului Senatului Ioan Chelaru, şedinţa comună a Camerelor Parlamentului din data de 20 octombrie este programată să aibă loc la ora 10.00. Reuniunea Senatului şi Camerei Deputaţilor din 27 octombrie urmează să înceapă la ora 11.00.

Partidele din opoziţie au depus, luni, la Parlament, moţiunea de cenzură intitulată “Moţiunea României majoritare, moţiune populară“, semnată de 209 parlamentari.

Semnatarii moţiunii de cenzură care a fost depusă, luni, de către opoziţie, susţin că, în cazul trecerii acesteia, doresc să realizeze un guvern de criză, să organizeze alegeri anticipate în maximum şase luni şi să renegocieze angajamentele convenite cu FMI, Banca Mondială şi Comisia Europeană.

După căderea guvernului B.U.B.A, noi, semnatarii acestei moţiuni, împreună cu cei care ni se vor alătura, dorim să realizăm un guvern de criză, care să-şi asume două obiective: stabilizarea societăţii prin câteva măsuri de urgenţă şi organizarea de alegeri anticipate în maxim 6 luni”, se arată în textul moţiunii de cenzură, remis agenţiei MEDIAFAX.

În opinia semnatarilor, România se află în faţa unei opţiuni majore: fie este aruncată într-o criză socială şi economică şi mai profundă, “sub guvernarea incompetentă a unui Guvern expirat politic“, fie Cabinetul Emil Boc este demis, deschizându-se calea pentru găsirea altor soluţii politice, economice şi sociale.

Sursa: Mediafax.ro



29Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor