Se coace o coaliţie antiprezidenţială PSD – PNL?

Reactualizat la:
Se coace o coaliţie antiprezidenţială PSD – PNL?
BUCUREŞTI – Scenariul unei alianţe între social-democraţi şi liberali este vehiculat încă din noiembrie 2004, însă abia acum începe să capete contur.

Cel considerat a fi principalul finanţator al PNL, omul de afaceri Dinu Patriciu, a reluat ideea potrivit căreia numai partidul său, alături de PSD, ar putea asigura o guvernare stabilă în următorii ani. Patriciu nu a exclus nici posibilitatea de a sprijini cu bani ambele formaţiuni în campania electorală. Liderul PC, Dan Voiculescu, a vorbit şi el, cu prilejul lansării eurocandidaţilor partidului, despre „o acţiune comună” a celor trei forţe politice.

Între cele două tururi de scrutin ale prezidenţialelor din 2004, când majoritatea analiştilor politici îl dădeau învingător detaşat pe Adrian Năstase, unii liberali erau tentaţi să rupă Alianţa cu democraţii şi să intre la guvernare alături de PSD.

Cel care a propus acest lucru a fost vicepreşedintele PNL de la acea vreme, Dinu Patriciu. Tot el a afirmat sâmbătă, în cadrul unei emisiuni televizate, că o alianţă între liberalii lui Tăriceanu şi social-democraţii lui Geoană ar fi singura soluţie pentru o guvernare stabilă în următorii şase ani. „Este nevoie de o coaliţie între PSD şi PNL, singura soluţie care poate asigura stabilitatea în următorii şase ani”, a spus Dinu Patriciu, adăugând că va finanţa campania celor două formaţiuni doar dacă va fi cazul. „Deocamdată nu am nicio aplecare spre aşa ceva”, a subliniat omul de afaceri.

Voiculescu se vede între Geoană şi Tăriceanu

Liderul conservatorilor, Dan Voiculescu, a spus, ieri, cu prilejul lansării eurocandidaţilor PC, că partidul său are obligaţia demarării unui „plan comun de acţiune” cu PSD şi PNL.

„Dincolo de diferenţele indiscutabile ce ne separă de liberali sau de social-democraţi, putem descoperi împreună viziuni particulare, într-o acţiune comună”, a declarat Voiculescu. El a enumerat printre afinităţile pe care le-ar putea avea cu PNL „nevoia de a lăsa liber potenţialul individual”, iar cu PSD – „obligaţia statului de a interveni pentru a regla decalajele sociale, redistribuind veniturile”. În viziunea lui Dan Voiculescu, proiectul politic PSD-PNL-PC „este singura cale prin care putem să-l lăsăm pe Traian Băsescu în menajeria proprie, printre gunoaiele de la Glina şi înţelegerile sale cu extremiştii maghiari”.

Voiculescu i-a informat pe conservatori că nu i-a adresat nicio invitaţie lui Traian Băsescu, după modelul PSD şi PD, pentru că „el nu este prietenul nostru”. „Este prieten cu primarul Aradului, este prieten cu Elena Udrea, cu domnul Cocoş-Laura Andreşan, este prieten cu Umbrărescu şi Căşuneanu şi mafiile lor”, a spus liderul PC.

Patriciu vrea alianţă cu PSD din 2004

Deşi este un simplu membru al PNL, Dinu Patriciu are un … Omul de afaceri Dinu Patriciu a militat pentru o colaborare PNL-PSD încă din noiembrie 2004. La momentul respectiv, liberalii erau în alianţă cu PD şi îl susţineau pe Traian Băsescu în cursa pentru preşedinţie.

Propunerea lui Dinu Patriciu a fost respinsă de către Delegaţia Permanentă a PNL. La scurt timp după alegeri, omul de afaceri a început să fie anchetat de către procurori în „dosarul Rompetrol“. În feburarie 2006, Patriciu a demisionat din forurile de conducere ale partidului şi a rămas simplu membru al PNL. El şi-a motivat decizia prin aceea că nu doreşte ca acuzaţiile ce i se aduc în „dosarul Rompetrol” să afecteze imaginea formaţiunii. Dinu Patriciu a recunoscut că, în campania electorală din 2004, firmele sale au finanţat atât PNL, cât şi PSD.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !