Se asteapta profit de la Compania de Apa

De Alin Gherasim
Se asteapta profit de la Compania de Apa
Potrivit bugetului, la finele lui 2014, CAA va avea un profit brut de 3.521.000 de lei.

ARAD. Compania de Apă Arad (CAA) are planuri mari pentru anul 2014. Potrivit bugetului pentru anul în curs, calculat de către reprezentanţii companiei şi aprobat de către consilierii judeţeni, la finele lui 2014, CAA va avea un profit brut de 3.521.000 de lei. Dar să le luăm pe rând. În ceea ce priveşte veniturile totale, acestea vor însuma, potrivit previziunilor, aproape 73 de milioane de lei. Cheltuielile totale se vor ridica în anul 2014 la aproape 70 de milioane de lei, reprezentând profitul brut menţionat mai sus. Defalcând puţin sumele care vor reprezenta veniturile Companiei de Apă, din cele 73 de milioane, aproape 61 de milioane de lei vor veni din activitatea de apă şi canalizare. Practic, vorbim despre bani încasaţi pentru apa ce va fi consumată de arădeni în anul 2014. În ceea ce priveşte capitolul de cheltuieli, peste 68 de milioane de lei vor reprezenta cheltuieli de exploatare, din care peste 34 de milioane de lei (!!!) vor fi cheltuiţi numai pentru plata personalului.

Unde merge profitul?

Reprezentanţii CAA au stabilit deja şi unde va merge profitul. Cea mai mare parte a lui, respectiv 50 la sută, se repartizează la dividende. 9,5 la sută din profit se va repartiza pentru partea de participare a tuturor salariaţilor la profit (practic, peste 300.000 de lei vor fi împărţiţi angajaţilor), iar 0,5 la sută din profit se repartizează pentru partea de participare la profit a directorului general. Mai concret, Gheorghe Bănăţean va primi, potrivit unor calcule simple, aproximativ 18.000 de lei la final de an.

40% pe investiţii

Diferenţa rămasă nerepartizată, mai precis 40 la sută din profitul total, se va repartiza pentru surse proprii de finanţare, mai anunţă cei de la CAA. Toate specificaţiile menţionate mai sus au fost aprobate de Consiliul Judeţean Arad, trecând de votul aleşilor.

CITESTE SI:

Noua masini noi la Compania de Apa



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !